Luni, 23 Mai 2022
Galerie foto
COMUNICAT DE PRESĂ
Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu președintele Bundesrat, Bodo Ramelow
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu președintele Bundesrat, Bodo Ramelow, aflat în prima sa vizită în România.
Discuțiile purtate au vizat aprofundarea dialogului bilateral, dezvoltarea relațiilor economice româno-germane, dar și evoluțiile legate de securitatea energetică în contextul crizei din Ucraina.
În cadrul dialogului, a fost marcată importanța acestui an, care marchează aniversarea a 30 ani de la semnarea Tratatului dintre România și Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa.
Cei doi înalți oficiali au subliniat interesul pentru aprofundarea cooperării bilaterale, în special a celei economice și pe sectoarele strategice (hidrogen verde, infrastructură de transport, energie etc), remarcând importanța menținerii unui flux constant de informații privind condițiile lucrătorilor mobili/sezonieri români.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a remarcat rolul comunității românești din Germania și cel al comunității etnicilor germani din România, care oferă o punte solidă de legătură între țările noastre. Contribuția românilor care trăiesc și lucrează în Germania oferă avantaje reciproce la nivelul relației bilaterale. Cetățenii români – medici, oameni de știință, ingineri, muncitori – reprezintă cea mai mare și mai bine integrată comunitate din Germania și contribuie la bunăstarea socială și diversitatea culturală.
Cooperarea economică reprezintă un pilon de bază al relației bilaterale, Germania fiind cel mai important partener comercial al României și al treilea investitor pe piața românească. Guvernul României și-a exprimat disponibilitatea, în acest context, de a oferi facilități și capacități alternative sustenabile pentru relocarea industriei germane din Rusia, Asia sau chiar Ucraina.
Din perspectiva securității energetice, premierul României a prezentat oportunitățile generate de exploatarea gazelor de mare adâncime la Marea Neagră și importanța diversificării rutelor de aprovizionare cu gaz, la nivel european, la care România poate contribui activ.
A existat o largă convergență de vederi cu privire la impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, cei doi demnitari condamnând brutalitatea acestui război ilegal și nejustificat. A fost recunoscută importanța solidarității europene, atât în ceea ce privește răspunsul la agresiunea rusă, cât și în sprijinirea cetățenilor ucraineni. A fost subliniată necesitatea de a rămâne vigilenți și de a combate dezinformarea și propaganda promovată de surse ruse, care au ca scop slăbirea încrederii cetățenilor în stat și în autoritățile acestuia.
Informații suplimentare:
Cele peste 24 de mii de companii cu capital german generează 300.000 locuri de muncă, cumulând capital investit de peste 5 miliarde euro.
Sursa: Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu președintele Bundesrat, Bodo Ramelow