Reprezentanţii marilor reţele de magazine critică propunerea de modificare a codului de bune practici comerciale, care ar putea include măsura închiderii supermarketurilor în zilele de duminică. Ideea a fost formulată de doi parlamentari, în scopul sprijinirii producătorii autohtoni, invocând modelul unor ţări din Uniunea Europeană, unde însă asemenea practici iau în considerare prevederi din legislaţia muncii sau religioase. Deputatul Valeriu Steriu, vicepreşedinte în Comisia pentru agricultură, este de părere că producătorii agricoli vor putea duminica să-şi desfacă marfa în pieţe volante sau în pieţele organizate de primării şi în magazinele de proximitate, în timp ce în supermarket se vând legume şi fructe din import, cele autohtone fiind disponibile doar trei luni pe an, motiv pentru care patronii magazinelor preferă să nu le preia, invocând mereu probleme de calitate, de ambalaj, de etichetare.

 

Propunerea de închidere a hipermarketurilor duminica este criticată de marii retaileri, care consideră o astfel de măsură neconcurenţială, atâta timp cât sunt avantajaţi doar producătorii autohtoni. În plus, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România consideră că orarul de funcţionare al oricărui magazin trebuie să fie rezultatul exclusiv al deciziei conducerii acestuia, cu respectarea normelor legale în vigoare. Statisticile arată că între 13 şi 20% din vânzările totale din decursul unei săptămâni se realizează duminica. În aceste zile au loc întâlniri între iniţiatorii modificărilor propuse pentru codul bunelor practici comerciale, producători şi reprezentanţi ai marilor reţele comerciale.