Din 16 februarie a intrat in vigoare planul PREPARA, aprobat de guvern in vinerea precedenta si adresat persoanelor fara loc de munca care de la aceasta data nu mai beneficiaza de sprijin sub forma ajutorului de somaj.
Planul PREPARA il inlocuieste pe cel care oferea ajutorul de 426 de euro, PRODI, si are valoarea de 400 de euro pe luna. Acordarea acestui ajutor are legatura stransa cu actiunea de reconversie profesionala si va fi acordat doar somerilor cu venituri foarte mici.
Potrivit Cadena Ser, Guvernul urmareste prin acest program sa aplice masuri de recalificare si reinsertie in campul muncii pentru cei care au venituri foarte mici.
Bugetul acestui program este 400 de milioane de euro si se apreciaza ca va sprijini aproximativ 192 de mii de persoane.
Ajutorul PREPARA de 400 de euro pentru 6 luni poate fi solicitat de persoanele care au venituri mai mici de 75% din Salariul Minim Interprofesional, care in 2011 a fost stabilit la 641,40 euros. Asadar, nu pot solicita ajutorul persoanele care au venituri („renta”) mai mari de 481,05 de euro.
Planul PREPARA inlocuieste programul PRODI care oferea 426 de euro pe luna si care a fost prelungit de doua ori de la mijlocul anului 2009.
Planul PREPARA este insa o parte dintr-un plan „de soc” anuntat de executivul spaniol care a aprobat vineri, 11 februarie, un decret de stimulare a pietei muncii, care urmareste stimularea angajarii tinerilor sub 30 de ani si a somerilor de lunga durata.
Ministrul Muncii, Valeriano Gomez, a precizat ca masurile din decret reprezinta „programul cel mai important din perspectiva stimularii locurilor de munca. Este conceput cu scopul de a creste numarul contractelor de munca in urmatoarele 12 luni”.
Guvernul stabileste prin acest decret scutirea de impozite pentru contractele de munca la firmele care angajeaza personal suplimentar. in cazul firmelor cu mai putin de 250 de angajati, scutirea este de 100%, iar pentru companiile cu un numar mai mare de salariati, reducerile ajung la 75% din impozite.