Primarul orasului Alcala de Henares, Bartolome Gonzalez, a inaugurat pasajul subteran de la intersectia spre Arganda, cunoscut ca un punct negru al circulatiei din localitate, in special dimineata.
Bartolome Gonzalez a subliniat faptul ca acesta este unul dintre obiectivele sale prin care urmareste „imbunatatirea circulatiei si accesului catre Alcala„.
Tunelul poate fi parcurs de peste 1660 de masini pe ora, flux suficient pentru a fluidiza traficul din zona, dupa cum arata primaria care a calculat 870 de masini pe ora dimineata si 1100 dupa-amiaza.
Lungimea tunelului este de 459,50 de metri si are cate o banda pe sens de 3,50 m latime, trotuare de jumatate de metru latime, o distanta de 8 metri intre pereti si inaltimea de 5 metri. Viteza maxima este de 40 km pe ora. Lucrarile au fost executate in 6 luni si jumatate si au costat aproximativ 2,8 milioane de euro.