Ambasada României a participat pe 14 aprilie la Târgul ambasadelor – Kermes 2012, eveniment organizat de Asociația Damelor Diplomat (Asociación de Damas Diplomáticas), al cărei preşedinte de onoare este Majestatea Sa Regina Sofia. Târgul anual, conceput pe trei paliere – cultural, artistic şi gastronomic- a fost inaugurat de Alteţa Sa, Infanta Elena a Spaniei, ca reprezentant al Casei Regale.
Momentul cultural prezentat de Ambasada României – recital la harpă susținut de artistul în vârstă de numai 11 ani, Tudor Soare – a fost ales pentru deschiderea Kermes 2012. {loadposition publi}
Ambasada României a participat, de asemenea, cu produse de artizanat, produse culinare tradiționale românești, precum şi cu o serie de tablouri/gravuri donate de elevii şi profesorii Liceului Naţional de Artă „Nicolae Tonitza”. Fondurile strânse cu această ocazie sunt destinate unor proiecte caritabile derulate de diverse organizaţii neguvernamentale spaniole, printre care şi Fundaţia Reina Sofia.
Evenimentul a prilejuit, de asemenea, promovarea diversităţii culturale şi gastronomice, aproximativ 70 de ambasade acreditate la Madrid, prezentând spre vânzare produse autohtone tipice. {loadposition comment}