De câteva zile, Poliţia Locală din Toledo beneficiază de un nou sistem de preluare a apelurilor realizate de către cetăţeni prin intermediul telefonului pentru sesizări şi urgenţe 092. Ca răspuns al numeroaselor plângeri efectuate de către locuitorii oraşului cu privire la funcţionarea serviciului telefonic al Poliţiei şi din dorinţa de a se îmbunătăţi preluarea informaţiilor oferite de cetăţeni prin 092, a fost instalat un sistem telefonic modern ce permite atât înregistrarea, cât şi clasificarea şi păstrarea apelurilor.

 

Pe lângă faptul că în orice moment se poate reveni asupra informaţiilor obţinute de Poliţie prin intermediul serviciului 092, şefii poliţiei pot analiza munca zilnică a lucrătorilor, se pot efectua statistici cu privire la numărul exact al apelurilor, problematica acestora, locurile cele mai conflictive, incidentele cu cea mai mare frecvenţă. Toate înregistrările vor fi păstrate timp de 30 de zile, după care vor fi distruse, cu excepţia celor care ar putea avea relevanţă în procesele judiciare.