Directorul general de Imigraţie şi Cooperare din cadrul guvernului regional al Aragonului, Pedro Coduras, a prezentat Planul Integral de Convieţuire Interculturală. Acesta este al doilea plan realizat de Guvernul Regional care analizează fenomenul social al imigraţiei din perspectiva administraţiei locale.
Planul Integral de Convieţuire Interculturală a fost prezentat în cadrul Parlamentului aragones, unde deputaţii au analizat totodată şi politica orientată către tineret.
Grupul parlamentar al Partidului Popular a solicitat să se facă o prezentare a evaluării privind susţinerea bugetară a Planului de Tineret 2005 -2008 şi cere o restructurare în acest domeniu, pentru ca „Institutul Aragones de Tineret să nu fie doar o simplă unealtă administrativă şi să dezvolte politici active şi efective în toate domeniile de interes pentru tineri, mai precis în cele ale educaţiei, muncii şi locuinţei„.