După câteva zile de căutări, pompierii au recuperat astăzi corpul neînsufleţit al unui român de 34 de ani care s-a înecat vineri, 28 mai, în fluviul Ebru, la Zaragoza. Victima a încercat să traverseze râul înot, împreună cu un prieten,însă la un moment dat amândoi au fost luaţi de curent şi a fost nevoie de intervenţia Poliţiei Naţionale care l-a salvat pe unul dintre ei, în timp ce celălalt a fost dat dispărut.
În ultimele zile echipaje ale Poliţiei şi Pompierilor împreună cu scafandrii l-au căutat pe românul dispărut. O femeie care trecea prin zona Podului Pabellon, de la fosta Expo 2008, a văzut un corp în apă şi a anunţat Poliţia. Pompierii au recuperat cadavrul şi se pare că este vorba despre românul dispărut în apele râului Ebru.
Supravieţuitorul le-a mărturisit poliţiştilor, potrivit cotidianului ABC, că nici el şi nici prietenul său, care avea familie şi doi copii în ţară, nu ştiau să înoate şi că erau băuţi atunci când s-au încumetat să se arunce în apă, în preajma podului Al Treilea Mileniu. Corpul neînsufleţit a fost preluat de Poliţia Judiciară din Zaragoza.