Dupa ce au declansat o adevarata furtuna de proteste din partea cadrelor medicale odata cu anuntarea reducerilor salariale, membrii guvernului Cataluniei au decis sa renunte si ei la prima de Craciun.
„Toti trebuie sa facem sacrificii” in conditii de criza economica, a anuntat presedintele regiunii Catalunia, Artur Mas, citat de Cadena Ser. Presedintele regiunii a anuntat ca nu se va plati prima de Craciun membrilor guvernului si celor care au posturi de conducere.
Artur Mas a facut aceste declaratii dupa ce guvernul sau le-a propus cadrelor medicale sa-si reduca prima de Craciun la jumatate, fapt care a fost refuzat de protestatari. Zilele trecute, medicii au protestat pana si in sediul Institutului Catalan de Sanatate dupa ce au intrat chiar in sala in care conducerea institutiei negocia cu reprezentantii cadrelor medicale.
Recent, guvernul catalan a anuntat ca se vor reduce salariile sau in unele cazuri vor fi platite mai tarziu in centrele de batrani si in centrele de ajutor pentru dependentii de droguri.
Aceasta propunere a incendiat comunitatea medicala din Catalunia care a declansat proteste masive si ameninta cu blocarea sectiilor de chirurgie daca guvernul regional va pune in aplicare taierile salariale.