Primăria capitalei a publicat deja noile tarife şi orarul serviciului care le oferă turiştilor posibilitatea de a cunoaşte Madridul prin parcurgerea unui tur în autobuzele cu etaj, cunoscute în toată lumea.
După conflictul creat între primărie şi UTE Madrid Vision, firma care avea contract pe rutele autobuzului turistic, serviciul se este reluat de compania de autobuze a municipalităţii EMT până la organizarea licitaţiei care va concesiona acest serviciu firmelor interesate.
Până atunci, compania de transport urban va opera pe traseele cunoscute pentru autobuzele pentru turişti şi va oferi serviciile unui ghid şi traduceri simultane cu căşti în spaniolă, engleză, franceză, germană, italiană, portugheză, japoneză şi rusă.
În cursul acestui an, preţul unui bilet pentru adulţi va costa 17,50 euro pentru o zi şi 22 de euro pentru 2 zile. Tinerii cu vârste între 7 şi 16 ani şi persoanele cu vârste peste 65 de ani vor plăti 9 euro pe zi sau 11,50 euro pentru două zile.
Copiii cu vârste sub 7 ani, acompaniaţi de un adult, nu plătesc bilet. Biletele se pot plăti doar cu bani gheaţă şi se pot achiziţiona în autobuz, în staţiile de pe traseu, la hoteluri sau la agenţiile de voiaj.