Marți, 19 Aprilie 2022
A rămas mai puțin de o lună în care ne putem autorecenza online pe www.recensamantromania.ro, în cel mai important demers statistic la nivel național, ce are loc o dată la fiecare zece ani.
Procesul autorecenzării este foarte simplu, durează puțin, iar chestionarul este intuitiv și ușor de completat.
Pentru prima dată în România participăm la recensământ organizat în format digital, iar informațiile introduse sunt protejate conform regulamentelor europene.
Dacă încă nu v-ați autorecenzat, zilele libere de Sărbătorile Pascale pot fi un bun prilej să alocați câteva minute alături de familie și să completați chestionarul online.
Participarea la recensământ #omcuom este o responsabilitate civică importantă pentru că oferă o perspectivă clară asupra populației rezidente a țării noastre și asupra nevoilor ei de dezvoltare.
Distribuția fondurilor europene și deciziile administrative la nivel local se bazează pe date care pot fi obținute doar prin recensământ. Așadar, rezultatele trebuie să reflecte realitatea, pentru ca nevoile comunității să fie corect reprezentate.
Sursa: Autorecenzarea populației se poate face până pe 15 mai pe www.recensamantromania.ro