După cum ne-am obişnuit, majoritatea asociaţiilor româneşti din Spania care nu au nici activitate şi nici membri au reacţionat târziu sau deloc la polemica provocată de campania electorală de la Badalona. Încă o dată, asociaţiile româneşti s-au limitat la a privi şi a da din umeri atunci când imaginea românilor este terfelită public, de această dată de un actor al democraţiei, un partid politic. Singurele reacţii oficiale ale asociaţiilor au apărut în Catalunia şi doar atunci când au fost interpelate de presa spaniolă.

În această situaţie, normal şi logic era ca măcar una dintre cele peste o sută de asociaţii româneşti să condamne în mod public printr-un comunicat de presă (adică trimis la redacţiile ziarelor şi televiziunilor).

În mod clar, situaţia creată de popularii de la Badalona a fost o gafă uşor de înţeles în perspectiva unor alegeri municipale, dar imposibil de acceptat dacă ne gândim că acel om, candidat la primărie, face parte dintr-un partid cum este cel Popular, care până acum nu a împărtăşit un asemenea discurs şi care tolerează astfel de lideri locali cu un cunoscut discurs xenofob. Mulţi s-au întrebat desigur: „Ce caută acest domn în PP?„. Din păcate, nimeni nu răspunde la această întrebare, dar răspunsul este uşor de intuit.

După o săptămână de la binecuvântarea terenului acordat de Primăria Madrid pentru catedrala ortodoxă a comunităţii româneşti, producerea acestui eveniment nu poate decât să surprindă. Din fericire, Spania continuă să se afle la aceeaşi distanţă de Italia, la fel şi ideile politicienilor spanioli faţă de cei italieni, atunci când vine vorba de străini.

Dar dincolo de abţinerea politicienilor în a dezbate teme interzise cum este imigraţia, comunitatea trebuie să fie prima care trebuie să se apere. Din fericire, însă, noi românii din Spania ne putem mândri cu reacţiile asociaţiilor de imigranţi marocani sau ecuadorieni, care se solidarizează cu noi. De asemenea, trebuie remarcată promptitudinea asociaţiilor de ţigani spanioli din Spania care sunt antrenate în astfel de situaţii.

Din partea asociaţiilor româneşti, însă, reacţiile au fost minime, iar din partea Federaţiei Asociaţiilor de Imigranţi Români – FEDROM, autodeclarată federaţie a asociaţiilor românilor din Spania, nu a fost depistată nici o reacţie oficială, nici un comunicat oficial. Singura scăpare a FEDROM în această poveste este faptul că agenţia Europa PRESS a avut inspiraţia să-l interpeleze pe trezorierul federaţiei, un cetăţean spaniol, care a făcut o critică dură acţiunii xenofobe a popularilor de la Badalona, dar nimic mai mult.

Primul comunicat oficial al FEDROM a apărut tardiv, la câteva zile şi a fost publicat doar pe pagina web a acestei federaţii, care nu include toate asociaţiile româneşti din Spania, dar care de câte ori ia cuvântul o face în numele tuturor românilor. Din păcate însă, aproape niciodată nu-i reprezintă aşa cum ar trebui, mai ales în astfel de situaţii.

Ca orice român din Spania mă încearcă întrebarea: ce fac asociaţiile româneşti dacă nu reacţionează în aceste situaţii? Ca şi mine, ceilalţi 800 de mii de români din Spania pot trăi fără să fie reprezentaţi sau fără să se simtă reprezentaţi, pentru că societatea spaniolă, cu excepţia cazurilor izolate precum cele de la Badalona, îi tratează ca pe nişte cetăţeni normali. Cu toate acestea, de la începuturile „mişcării asociative” din Spania s-a format un nucleu de persoane veşnic disponibile să-i reprezinte pe ceilalţi. Ca reprezentanţi autodeclaraţi ai românilor, unii preşedinţi de asociaţii şi-au câştigat o nouă identitate, de caracter public.

Fără îndoială, nu le-o poate lua nimeni în nume de rău pentru că încearcă să ne reprezinte fără să aibă acceptul nostru, dar oare nu-l au deja din moment ce nu încercăm să-i înlocuim cu persoane mai competente sau mai pregătite? Cât de mult ne pasă nouă, românilor, de imaginea noastră, până la urmă?