Nonsens,  greşeală istorică sau pură provocare? Cu neîncredere şi stupoare, presa balcanică a preluat ştirea transmisă în plină lună a Ramadamului de muftiul comunităţii musulmane din România, Iusuf Murat: cea mai mare moschee din Europa creştină va fi construită la … Bucureşti.

Este vorba despre un proiect faraonic, gândit şi finanţat de Guvernul de la Ankara. Moscheea, care va fi situată într-unul din cartierele emblematice ale capitalei, va avea o mare bibliotecă ştiinţifică islamică, săli de studiu al Coranului şi învăţării culturii musulmane, o cantină socială şi un adăpost. O autentică oază de pace, asigură consilierii muftiului.

Trebuie arătat că Bucureştiul are deja patru moschei. Şi că numărul membrilor comunităţii musulmane rezidenţi în România abia ajunge la 70.000. Departe de milioanele de mahomedani stabiliţi în Franţa, Germania sau Marea Britanie.

Ce urmăresc neo-otomanii de la Ankara cadorisind acest minuscul grup cu un lăcaş de cult ostentativ? Atât clasa politică, dar şi mass-media din ţara carpatică încearcă să minimizeze avalanşa de critici şi de comentarii catastrofice ale celor care se opun prezenţei otomane pe teritoriul românesc.

Nu este vorba, consideră politologii bucureşteni, de chestiuni legate de cultul islamic şi/sau de intoleranţa religioasă, de o dezbatere despre un ipotetic pericol jihadist sau de o partidă de poker între diplomaţi şi elite. În cazul concret al relaţiilor româno-turce, totul se limitează la un joc de influenţă, de putere, de strategie geo-politică.

Inegalabilul protagonist al acestui spectacol este preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care foloseşte tabla balcanică pentru a da şah vecinilor şi rivalilor săi: Rusia şi Iran. Intrând în vechea zonă de influenţă a Moscovei, Erdogan urmăreşte să extindă raza de acţiune a Turciei în estul Europei. Atât Bulgaria, cât şi România, rude sărace ale clubului de la Bruxelles, au nevoie de colaborarea cu Ankara. Relaţiile economice sunt în plin avânt. Dar, din punct de vedere al contactelor socio-culturale, mai e încă drum lung de parcurs. Islamiştii din Ankara îşi amintesc că intervenţia armată a imperiului ţarilor a grăbit expulzarea otomanilor din regiunea balcanică, punând capăt a peste trei secole de dominaţie a Sublimei Porţi în Europa orientală. Dar la sfârşitul secolului al XX-lea, după dezintegrarea imperiului ruso-sovietic, neo-otomanii au ales să înceapă drumul recuceririi.

Un alt concurent direct al Turciei în zonă este Iranul ayatolahilor. Ankara vrea să oprească expansiunea militantismului şiit către frontierele Europei orientale. Pentru asta, are sprijinul marelui aliat nord-american, interesat să menţină o stabilitate precară în zona Mării Negre. Casa Albă foloseşte strategia dezbină şi stăpâneşte.

În fine, rămâne rivalitatea cu… Arabia Saudită. Timp de mai multe decenii, saudiţii au pus la dispoziţia comunităţilor musulmane din zona Mediteranei moschei la cheie. În timpul războiului din Bosnia, când ţările mahomedane din regiune – Iordania şi Turcia – s-au erijat în protectoare ale comunităţii islamice din fosta Iugoslavie, Ankara a jucat rolul de Big Brother al musulmanilor europeni. Dar ceea ce părea până la un punct profitabil în cazul Bosniei, devine o piedică în momentul lansării unei operaţiuni zîmbet, menită să cucerească inimile popoarelor supuse în urmă cu ceva timp despotismului oriental.

O mega moschee în Bucureşti? Erdogan uită cumva că principii valahi au refuzat prezenţa ienicerilor pe teritoriile lor? Alternând, e adevărat, lupta cu acţiunea diplomatică.

Românii – musulmani şi creştini – nu au nevoie de moschei. Preferă să aibă relaţii bune cu vecinii din Sud; cu Turcia modernă.