Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a lansat „Proclamaţia durerii„, document prin care cer autorităţilor respect şi stoparea umilinţelor cauzate de lipsa tratamentelor şi a bugetului insuficient. Peste 100 de asociaţii de pacienţi au participat la elaborarea documentului şi au venit cu propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei din sistemul de sănătate, pe care vor să-l transforme într-un sistem sanitar centrat pe pacient.
Documentul a fost lansat cu ocazia Zilei Europene a Pacientului în numele a peste 4,5 milioane de bolnavi români. Pacienţii cer finanţarea în interesul pacientului a sistemului de sănătate cu minim 6% din PIB, contract individual de asigurări de sănatate, neaplicarea coplăţii, cel puţin în cazul pacienţilor cu afecţiuni cronice, iniţierea registrelor de pacienţi şi, nu în ultimul rând, înfiinţarea Consiliului pentru protecţia drepturilor pacientului.
„Proclamaţia durerii” va fi înaintată tuturor organelor statului responsabile de sănătatea pacienţilor, iar în caz de nesoluţionare a revendicărilor lor, pacienţii se vor adresa forurilor europene.