Preşedintele Traian Băsescu a emis decretul pentru desfăşurarea unui referendum pe 22 noiembrie, odată cu alegerile prezidenţiale, privind introducerea sistemului parlamentar unicameral. „Sunt politicieni care susţin articolul din constituţie care vizează ideea că un referendum este consultativ. Eu îi avertizez să nu încerce să intoxice populaţia pe această temă, pentru că referirea la valoarea consultativă a referendumului are cu totul alt sens decât cel pe care îl dau politicienii. Sensul este că rezultatul referendumului trebuie introdus într-o lege pe care, într-adevăr o fac parlamentarii. Însă toţi trebuie să ţinem cont de articolul 2 din Constituţia României care spune foarte clar că suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum. Referendumul este modul în care poporul român îşi manifestă în mod direct suveranitatea”, a declarat Traian Băsescu.
Partidele politice au reacţionat diferit la propunerea referendumului. PSD a anunţat că-şi menţine poziţia pe care a anunţat-o încă din anul 2005, respectiv aceea de susţinere a parlamentului unicameral, dar a precizat că pe 22 noiembrie şi pe 6 decembrie trebuie să aibă loc doar alegeri pentru funcţia supremă în stat şi nu alte demersuri electorale. PNL a respins ideea referendumului şi a depus la parlament un proiect de modificare a legii electorale care prevede reducerea numărului de parlamentari la 316 şi menţinerea sistemului bicameral. UDMR a anunţat că susţine sistemul parlamentar bicameral şi că se opune schimbării în grabă a prevederilor actualei constituţii, iar membrii Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale se opun la rândul lor organizării referendumului. Singurul partid care susţine demersul preşedintelui Traian Băsescu este PD-L.
Ca răspuns la provocarea lansată de Traian Băsescu, mai mulţi preşedinţi de consilii judeţene din partidele de opoziţie au anunţat organizarea de referendumuri locale pe tema legalizării prostituţiei şi consumului de droguri, temă lansată în urmă cu mai bine de o lună de o comisie a Administraţiei Prezidenţiale:
„Cred că aceşti preşedinţi de consilii judeţene vor fi în mare dificultate şi mă întreb ce vor face dacă populaţia va spune ‘da’ prostituţiei sau consumului de droguri. Pentru că deocamdată, conform Codului penal, ambele activităţi sunt ilegale. Deci dânşii organizează nişte referendumuri în care îşi asumă riscul să primească un răspuns ‘da’ care contravine Codului penal. Nu îmi dau seama care este logica unei astfel de abordări, doar a excesului şi a lipsei de inteligenţă politică”, a comentat Băsescu.