#ComisiaEuropeana – Bugetul va fi completat cu plăți estimate la 113 miliarde EUR pentru granturi în cadrul NextGenerationEU, instrumentul de redresare post-pandemie al UE. Capacitatea combinată a celor două instrumente va continua să impulsioneze redresarea economică în curs a Europei și să creeze locuri de muncă, consolidând, în același timp, autonomia strategică a Europei.

UE s-a confruntat cu provocări excepționale în ultimii ani, printre care o creștere rapidă a inflației, care a exercitat o presiune considerabilă asupra capacității bugetului de a răspunde în continuare noilor evoluții. Cu toate acestea, proiectul de buget pentru 2024 continuă să ofere o finanțare esențială pentru prioritățile politice ale UE, conform planificării. Cheltuielile legate de tranziția verde și digitală vor constitui în continuare o prioritate, astfel încât Europa să devină mai rezilientă și mai pregătită pentru viitor.

Proiectul de buget pentru 2024 direcționează fonduri către domeniile în care acestea pot avea cel mai mare impact, în funcție de nevoile cele mai importante în materie de redresare ale statelor membre ale UE și ale partenerilor noștri din întreaga lume. Fondurile vor contribui la modernizarea și consolidarea Uniunii, prin încurajarea tranziției verzi și digitale, prin crearea de locuri de muncă și prin consolidarea rolului Europei în lume.

Comisia va continua să fie alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie. În urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva acestei țări, bugetul UE a fost mobilizat pe deplin pentru a sprijini Ucraina și statele membre ale UE care primesc refugiați, însă disponibilitățile sale au fost epuizate. Comisia va analiza acordarea unui sprijin viitor Ucrainei în contextul viitoarei revizuiri a bugetului său pe termen lung pentru perioada 2021-2027.

Pentru abordarea celorlalte priorități diverse ale UE, Comisia propune alocarea următoarelor sume pentru diferitele priorități ale Comisiei (în angajamente):

53,8 miliarde EUR pentru politica agricolă comună și 1,1 miliarde EUR pentru Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, pentru fermierii și pescarii din Europa, dar și pentru consolidarea rezilienței sectorului agroalimentar și a sectorului pescuitului și pentru asigurarea anvergurii necesare a măsurilor de gestionare a crizelor;47,9 miliarde EUR pentru dezvoltare regională și coeziune, cu scopul de a promova coeziunea economică, socială și teritorială, precum și infrastructura care sprijină tranziția verde și proiectele prioritare ale Uniunii;15,8 miliarde EUR pentru sprijinirea partenerilor noștri și a intereselor noastre pe scena mondială, din care 11,4 miliarde EUR în cadrul Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – Europa globală (IVCDCI – Europa globală), 2,1 miliarde EUR pentru Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA III) și 1,7 miliarde EUR pentru ajutor umanitar (HUMA);13,6 miliarde EUR pentru cercetare și inovare, din care 12,8 miliarde EUR pentru programul emblematic al Uniunii în domeniul cercetării – Orizont Europa. Proiectul de buget include, de asemenea, finanțarea Actului european privind cipurile în cadrul programului Orizont Europa și prin redistribuire de la alte programe;4,6 miliarde EUR pentru investiții strategice europene, din care 2,7 miliarde EUR pentru Mecanismul pentru interconectarea Europei în vederea îmbunătățirii infrastructurii transfrontaliere, 1,3 miliarde EUR pentru programul Europa digitală pentru conturarea viitorului digital al Uniunii și 348 de milioane EUR pentru InvestEU pentru prioritățile-cheie (cercetare și inovare, dubla tranziție verde și digitală, sectorul sănătății și tehnologiile strategice);2,1 miliarde EUR pentru cheltuieli destinate spațiului, în special pentru Programul spațial european, în cadrul căruia vor fi reunite acțiunile Uniunii în acest domeniu strategic;10,3 miliarde EUR pentru capitalul uman, coeziune socială și valori, din care 3,96 miliarde EUR pentru costurile din ce în ce mai mari de îndatorare din cadrul NGEU (care trebuie ținute sub observare atentă), 3,7 miliarde EUR pentru Erasmus+ în vederea creării de oportunități de educație și mobilitate pentru cetățeni, 332 de milioane EUR pentru sprijinirea artiștilor și a creatorilor din întreaga Europă și 215 milioane EUR pentru promovarea justiției, a drepturilor și a valorilor;2,4 miliarde EUR pentru mediu și politici climatice, din care 745 de milioane EUR pentru programul LIFE în vederea sprijinirii atenuării schimbărilor climatice și adaptării la acestea și 1,5 miliarde EUR pentru Fondul pentru o tranziție justă în vederea asigurării faptului că tranziția verde aduce beneficii tuturor;2,2 miliarde EUR pentru protejarea frontierelor noastre, din care 1,1 miliarde EUR pentru Fondul de management integrat al frontierelor și 874 de milioane EUR (contribuția totală a UE) pentru Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex);1,7 miliarde EUR pentru cheltuielile legate de migrație, din care 1,5 miliarde EUR pentru sprijinirea migranților și a solicitanților de azil în conformitate cu valorile și prioritățile noastre;1,6 miliarde EUR pentru abordarea provocărilor din domeniul apărării, din care 638 de milioane EUR pentru sprijinirea dezvoltării capabilităților și a cercetării în cadrul Fondului european de apărare (FEA), 241 de milioane EUR pentru sprijinirea mobilității militare, 260 de milioane EUR pentru noul instrument de apărare pe termen scurt (EDIRPA) și 343 de milioane EUR pentru sprijinirea producției de muniție;947 de milioane EUR pentru a asigura funcționarea pieței unice, inclusiv 602 milioane EUR pentru Programul privind piața unică și 200 de milioane EUR pentru activități legate de combaterea fraudei, fiscalitate și vamă;754 de milioane EUR pentru Programul „UE pentru sănătate” în vederea asigurării unui răspuns cuprinzător în materie de sănătate la nevoile cetățenilor, precum și 230 de milioane EUR pentru mecanismul de protecție civilă al Uniunii (rescEU), astfel încât acesta să poată furniza rapid asistență operațională în caz de criză;726 de milioane EUR pentru securitate, din care 315 milioane EUR pentru Fondul pentru securitate internă (FSI), care va combate terorismul, radicalizarea, criminalitatea organizată și criminalitatea informatică;213 milioane EUR pentru conexiuni securizate prin satelit în cadrul noului program al Uniunii privind conectivitatea securizată.Proiectul de buget pentru 2024 face parte din bugetul pe termen lung al Uniunii, astfel cum a fost adoptat la sfârșitul anului 2020, inclusiv ajustările tehnice ulterioare, și urmărește să transforme prioritățile acestuia în rezultate anuale concrete. Bugetul se menține în parametri pentru alocarea a 30 % din bugetul pe termen lung și din instrumentul de redresare NextGenerationEU combaterii schimbărilor climatice.

Context

Proiectul de buget al UE pentru 2024 include cheltuielile acoperite de creditele din cadrul plafoanelor bugetare pe termen lung, finanțate din resurse proprii. Acestea sunt completate de cheltuielile din cadrul NextGenerationEU, finanțate din împrumuturi de pe piețele de capital. În ceea ce privește bugetul propriu-zis, în proiectul de buget sunt propuse două sume pentru fiecare program – angajamente și plăți. „Angajamentele” se referă la fondurile care pot fi convenite prin contracte în cursul unui an, iar „plățile” desemnează sumele plătite efectiv. Toate sumele sunt exprimate în prețuri curente.

Cu un buget de până la 807 miliarde EUR în prețuri curente, NextGenerationEU contribuie la repararea daunelor economice și sociale imediate cauzate de pandemia de COVID-19 și la pregătirea UE pentru viitor. Acest instrument contribuie la construirea, în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19, a unei UE mai verzi, mai digitale, mai reziliente și mai bine pregătite să facă față provocărilor actuale și viitoare. Pilonul central al instrumentului NextGenerationEU este Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) – un instrument de acordare de granturi și de împrumuturi pentru sprijinirea reformelor și a investițiilor în statele membre ale UE. Contractele/angajamentele din cadrul instrumentului NextGenerationEU pot fi încheiate până la sfârșitul anului 2023, plățile legate de împrumuturi urmând să fie efectuate până la sfârșitul anului 2026.

Informații suplimentare

Întrebări și răspunsuri privind proiectul de buget anual pe 2024

Documente

Bugetul UE în mișcare

Bugetul UE pe termen lung pentru perioada 2021-2027 și instrumentul NextGenerationEU

UE ca debitor

Sursa: Bugetul UE pentru 2024: asigurarea capacității Europei de a se ocupa de prioritățile sale