Ca orice român care crede că poate ajunge preşedinte, în primul rând, eu aş schimba mobilierul din toate sediile guvernamentale şi aş pune în loc mobilă mai practică, cum este cea de la ikea. Departe de mine gândul să fac reclamă mărcii suedeze, căci ikea nu mai este de mulţi ani un produs, ci mai degrabă o filozofie de viaţă. Şi din perspectiva acestei filozofii, niciodată nu voi avea puterea să înţeleg de ce Guvernul României se întruneşte în acea sală imensă şi goală, care aduce mai degrabă a cantină militară.

La mesele acelea de nuntă, puse cap la cap, se îngrămădesc alături de Emil Boc (care nu este încă o marcă), laptopuri, telefoane mobile, ape minerale şi coca-cola, dar şi o instalaţie cu microfon pentru ca toţi participanţii să se facă auziţi. Atmosfera nu aduce deloc a întrunire de cabinet ministerial, ci mai degrabă a seminar despre nimic, unde participanţii vin din obligaţie.

Nu merg mai departe de Spania şi cred că aş aplica modelul de aici, unde şedinţele de guvern se ţin într-o cameră mult mai mică, ca o sufragerie familiară, iar miniştrii stau în jurul unei mese ovale de lemn, fără să fie nevoie de boxe ca să se audă unii pe alţii. Dacă ne ducem însă la Palatul Cotroceni, îl vedem pe Băse cufundat în fotoliile acelea cu tapiţerie oribilă, din care conduce întâlniri cu FMI-ul sau cu partidele, într-o sală care pare mai degrabă o gară. Participanţii stau faţă în faţă, de o parte şi de alta a unui covor „mişto” şi imens şi au ca mese de lucru nişte măsuţe de cafea absolut incomode şi inestetice. Lăsăm la o parte gustul pentru „ridicăl” (pronunţia preşedintelui pentru englezescul „ridicolous” – ridicol) al guvernării, dar simţul practic ar trebui să primeze în orice, dacă tot vrem să fim „nemţi„.

Din păcate, lipsa filozofiei spaţiului de lucru se regăseşte şi la alte sedii instituţionale. Parlamentul este un spațiu grotesc, asemănător celui din ţările fost-sovietice şi arată a stadion sau ca un teatru imens, în care publicul doarme. Nimic de-a face cu Congresul spaniol, care este mult mai mic, construit în formă de amfiteatru sau Camera Comunelor din Parlamentul britanic, unde se stă ca în metrou, pentru că locurile sunt mai puţine decât numărul de reprezentanţi.

O fi şi asta o cauză sau un indiciu că ne lipsesc destule (pe lângă cheful de muncă) în cruciada noastră de a scoate România din criză, ca să nu mai zic că niciodată nu vom putea oferi crenvurştii la acelaşi preţ ca la ikea. Bun venit în republica independentă a tolăniților!