Pe covorul roşu al unuia dintre cele mai prestigioase festivaluri de film din lume au defilat deja, în acest an, o mulţime de vedete, iar la festivalul din acest an nu trece cu vederea filmul românesc, care este reprezentat de doi regizori din noua generaţie.
Este vorba de două pelicule româneşti, regizate de doi dintre tinerii regizori ai României, Radu Muntean şi Cristi Puiu, care au cules deja critici pozitive în urma vizionărilor din cadrul concursului.
„Marţi, după Crăciun”, filmul lui Radu Muntean, a cules deja o serie de aprecieri pozitive, iar filmul „Aurora” al lui Cristi Puiu a provocat reacţii bune, cu toate că durata peliculei este de 3 ore. Impresia generală este atât de bună, încât LA Times a titrat că „Românii nu ştiu să facă filme proaste!”.
În afara acestor două pelicule care concurează în categoria „Un certain regard”, România mai este reprezentată şi de alţi artişti ai marelui ecran. La festivalul din acest an a fost prezentat deja un film documentar care nu este nici mai mult nici mai puţin decât „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”. Regizorul este Andrei Ujica şi formula acestui documentar este destul de inovatoare, în acest caz, pentru că nu are narator şi este realizat exclusiv din „selecţia şi montajul” mai multor scene din activitatea oficială a dictatorului.
O altă româncă, măcar pe jumătate, care a atras atenţia prin frumuseţea sa, a fost cunoscuta actriţă spaniolă Elsa Pataky, care a declanşat toate aparatele foto la defilarea pe covorul roşu al festivalului. În acest an, Elsa a venit la prezentarea ultimului film al regizorului Bigas Luna – „Didi Hollywood”.
Pe lângă Elsa Pataky, Festivalul de la Cannes a adus în acest an figuri foarte cunoscute şi îndrăgite din lumea filmului. Este vorba de actori precum Alain Delon, Javier Bardem, Salma Hayek, Eva Longoria, Naomi Watts şi regizori precum Tim Burton sau Woody Allen. Nici Almodovar nu a lipsit de la această mare sărbătoare a filmului, precum nici alţi actori şi actriţe de renume precum Pilar Lopez de Ayala.
Robin Hood şi-a atins ţinta la Cannes!
Una dintre premierele cele mai răsunătoare a fost la Cannes, lansarea producţiei Robin Hood, în regia excepţionalului Ridley Scott. Noua versiune cinematografică despre legenda eroului Robin Hood a fost un succes încă de la premiera avută la Festivalul de la Cannes şi se poate spune că încă din prima săptămână a ieşirii pe ecrane îşi atinge obiectivele stabilite pentru încasări.
Robin Hood este jucat de Russell Crowe care a mai fost la comanda lui Scott şi în „Gladiatorul”, iar lady Marian este cunoscuta actriţă Cate Blanchett.
Din prima săptămână, „Robin Hood” s-a instalat în fruntea clasamentului încasărilor, depăşind proaspăt lansata peliculă „Iron Man 2”, care totuşi conduce la încasări în SUA şi Canada. „Robin Hood” a strâns din încasări peste 111 milioane de euro în 57 de ţări şi 37 de milioane de dolari în SUA şi Canada.