#Madrid –
Peste o mie de cărți poștale, de la alb-negru și sepia la culoare, ne permit să facem un tur al Madridului din 1890 până în 1959. Toate geolocate și referite, astfel încât să puteți călători prin Madridul secolului al XIX-lea și cel din prima jumătate a secolul trecut uneori, fără a pleca de acasă, și descoperă magia transformării orașului tău. „Via” este a Bibliotecii de memorie digitală din Madrid, care, de la crearea sa în 2008, și-a continuat eforturile de diseminare a moștenirii culturale a Madridului. Vă spunem aici.
În „esconD: Gabinete de humanidades digitales” puteți găsi harta cu cele 1087 de cărți poștale, selectate de Memoria de Madrid, majoritatea din marea colecție a Muzeului de Istorie din Madrid, și georeferințe la bazele de date respective. Acestea urmează o ordine cronologică, diferențiată pe culori: cele mai vechi, cele din 1890 până în 1909, sunt în roșu; cele dintre 1910 și 1929, în verde și, în final, albastru au fost rezervate celor mai moderne, cele datate între 1930 și 1959.
Romantismul scrisorii tipărite
Aceste cărți poștale sunt mai valoroase astăzi, departe de vechiul romantism al scrisorii tipărite, amintiri că ne-am „amintit” destinatarului, dornici să descoperim o mică bucată din locul în care ne-am aflat. Au dispărut și iluzia și surpriza la poștaș sau la cutia poștală închisă. Sunt aproape relicve ale unei vremuri care ne-a părăsit nu cu mult timp în urmă, dar foarte, foarte repede, înlocuite de imediatitatea telefonului omniprezent și a noilor canale digitale.
Colecția este și o sursă de descoperire a modului în care a fost Madridul în continuă transformare, pe care dacă vrem să-l știm trebuie să mergem adesea la arhive.
Pe harta, punctata cu plicuri colorate, poti da click pe cel dorit si, in stanga, vor fi afisate informatiile fiecaruia dintre carduri astfel incat sa le datati, sa aflati suportul, autorul, titlul , dacă au ștampilă poștală și dacă au fost destinate cuiva sau au fost un simplu obiect de colecție.
Rămân doar în fotografii și cărți poștale
Mai ales de remarcat sunt acele locuri sau clădiri din care nu a mai rămas nimic, salvând acea memorie transformată într-o imagine în fotografii sau cărți poștale. Este cazul turnului domnilor din Bofarull, cunoscut și sub numele de Castelul Bofarull sau Palatul Bofarull, palat modernist situat la 150 Paseo de Extremadura; Cuartel de la Montaña din Moncloa sau Institutul Rubio, fondat de Federico Rubio y Gali în 1880 pentru formarea doctorilor postuniversitari, pe al cărui teren se află acum Fundația Jiménez Díaz.
Există și facilități de agrement foarte unice, cum ar fi La Parisiana, creată în 1907 pentru recrearea înaltei societăți din Madrid, tot în La Moncloa, foarte aproape de actualul far Moncloa și vizavi de Parque del Oeste, unde era o cabană imensă cu restaurant. ridicata.lux si sala de petreceri, inconjurata de gradini. Sau arena de tauri Fuente del Berro a lui Goya, care a stat din 1874 până în 1934.
Și și mai curios, „toboganul” Cibeles, situat pe locul care astăzi ocupă Primăria și care în 1908 era descris de un ziar astfel: „Constă în abandonarea unei persoane așezate pe un plan înclinat prin forța o pantă, care coboară de la o înălțime obișnuită… S-au strecurat pe ea domnișoare elegante și frumoase din cea mai selectă societate bună a Madridului, care se întâlniseră pe esplanada unde se află aparatul artistic. Fiecare călătorie a costat 15 cenți, o peseta pentru voucherul de 10.
Și încurcandu-te, încurcandu-te, poți găsi chiar și fotografii ale vecinilor, precum cea datată între 1914 și 1916, în care Julián Gómez Chamorro și Carmen Gómez pozează fericiți în studioul fotografic Yruela, în Plaza del Progreso (azi Tirso de Molina). ), după A se căsători.
imagini neobișnuite
Alte enclave rămân în picioare, dar atât de diferite! Pe hartă vei putea descoperi imagini neobișnuite cu semne de identitate urbană precum Rastro -cu doamnele sale cu șaluri și umbrele sau mizeria tarabelor, care nu sunt așa-, viaductul fără mașină, parcurs doar de domni cu pelerine și șepci sau căciuli de sus și femei cu fuste lungi și batice pe cap; podul Toledo, una dintre cele mai portretizate enclave, brăzdat de tramvaie, mașini sau catâri, în timp ce în fundal se zărește poarta Toledo și o promenadă aproape goală pe deal; podul din Segovia, sub care flutură ca niște steaguri albe sutele de cearșafuri pe care spălătoriile le curățau zilnic în apele râului, și un alt pod, cel al francezilor, acoperit în 1901 de un tren vechi de marfă, în timp ce unii îndrăzneți se scăldau în Manzanares. .
Este o călătorie pe calea memoriei, inspirată nu atât de nostalgie, cât de curiozitatea de a cunoaște trecutul orașului în care trăim.
Sursa: cărți poștale de nu uitat
