Luni, 31 Octombrie 2022

COMUNICAT DE PRESĂ


 

Astăzi, la Palatul Victoria, a fost convocată cea de a doua reuniune, în format decizional, a Grupului de lucru interministerial pentru asigurarea abordării integrate a finanțărilor pentru sectorul apă-canal și monitorizarea îndeplinirii condițiilor specifice solicitate de COM în contextul cauzei 2018/2109.

Reuniunea a fost prezidată de către doamna Roxana MÎNZATU, Secretar de Stat în cadrul aparatului de lucru al Prim-ministrului și coordonator al Grupului de Lucru Interminsterial, fiind prezenți reprezentanți la nivel decizional din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Sănătății, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și din partea Gărzii Naționale de Mediu, Administrației Fondului pentru Mediu și Autorității Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice. Totodată, au fost prezenți și reprezentanți ai organizațiilor asociative ale UAT-urilor, respectiv AMR și ACoR, precum și ai UNCJR, Asociației Române a Apei,  Federației Patronatelor Societăților din Construcții și ai Federației Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară din apei.

 Obiectivele reuniunii grupului de lucru au vizat:

Identificarea tuturor investițiilor (funcționale, în execuție și în pregătire) în sectorul apă-canal – stadiu și soluții pentru finalizare Informarea cu privire la redefinirea aglomerărilor urbane și impactul asupra investițiilor în domeniul canalizării, precum și stadiul îndeplinirii condiției favorizante Prezentarea programelor de finanțare pentru sectorul apă-canal din perspectiva complementarității și a sumelor disponibile pentru aglomerările mai mari de 2.000 de l.e, fiind abordat stadiul actual pentru programele gestionate de MIPE (POIM/PODD), MDLPA (PNI ”Anghel Saligny) și MMAP/AFM (PNRR – C1 ”Managementul Apei” – Investițiile 1,2,3) care însumează peste 8 miliarde euro. Participanții au semnalat provocările generate de nevoia de forță muncă specializată în rândul companiilor care proiectează și execută sistemele de apă-canal – dezbătându-se modalitățile prin care învățământul profesional care contribuie la dezvoltarea sectorului apă-canal să devină mai atractiv pentru tineri;

În ceea ce privește durata de obținere a autorizațiilor și avizelor urmează a fi identificate  soluții pentru prioritizarea emiterii avizelor pentru proiectele care vizează investiții în domeniul apă-canal.

De asemenea, s-a discutat și pe baza propunerilor primite cu privire la eficientizarea legislației pentru deblocarea investițiilor în sectorul de apă-canal.

Sursa: Cea de a 2-a reuniune în format decizional a Grupului de lucru interministerial pentru asigurarea abordării integrate a finanțărilor pentru sectorul apă-canal