O glumă este bună atunci când se prinde toată lumea. Ceea ce s-a întâmplat însă, cu Haiti şi falsa eroare de orientare a Armatei Române în trimiterea unor ajutoare, a fost mai mult decât o glumă nevinovată. Poate că mulţi ar fi îndemnaţi să-i înfiereze pe cei de la times.ro care au difuzat această glumă, dar reacţia mass mediei internaţionale este mult mai reprobabilă.
Faptul că presa internaţională a „muşcat-o” cum s-ar spune într-un limbaj mai popular, arată gradul de vulnerabilitate pe care l-a atins informarea publică, chiar şi în ţări despre care suntem obişnuiţi să credem că sunt democratice tocmai pentru că au presă ageră ca un cerber.
Faptul că gluma prin care militarii români trimiseseră ajutoare în Tahiti în loc de Haiti a ajuns să smulgă un drept la replică din partea MApN, care părea mai greu de crezut decât poanta, dovedeşte că trăim într-o lume deturnată de propriul său ritm. De multă vreme se ştie că tehnologia a modernizat presa, dacă nu chiar i-a luat din prestigiul şi cumpătarea pe care le avea, la un moment dat, cuvântul tipărit după îndelungi verificări şi analize. În ziua de azi, presa se află într-o competiţie continuă cu ea însăşi, iar instituţiile mass media se ghidează după o singură regulă, cea a primului informator. Acum nu mai contează ce se informează, dar contează cine dă primul. Este inevitabil să se întâmple asta când concurenţa este acerbă şi când mass media este o afacere, dar în asemenea situaţii concurenţa nu mai crează competitivitate şi nici competenţă. Gluma Haiti – Tahiti este un simptom al cancerului care stăpâneşte mass media modernă, care de cele mai multe ori se limitează la a informa, la a relata şi la a se lăsa condusă de conjuncturi. Presa zilnică a lăsat în planul secund investigaţia, iar temele care par supuse unor analize serioase sunt tratate deseori, cel puţin în ograda noastră, în Spania şi în România, cu superficialitate, dar cu aplomb, ca să pară cât mai comerciale şi pline de argumente.
Informaţiile pe care le servim zilnic pe toate canalele media ne vin deja mestecate, condimentate şi uneori chiar digerate. De aceea, în relaţia lor cu mass media, instituţiile au devenit de multă vreme relaxate şi lejere. La ora actuală, la conferinţele de presă ale reprezentanţilor Guvernului Zapatero cei care pun întrebările sunt aleşi chiar de acesta. Oficialii europeni în general sunt extrem de apăraţi de servicii de presă, care deseori nu urmăresc decât să oprească informaţia, în loc să o faciliteze. Întrebările puse pe holuri, pe scări de avion sau în drum spre maşină nu se mai practică demult la nivel oficial. Acum, cine nu beneficiază de surse din „interiorul…” trebuie să aştepte mult şi bine răspunsuri la nişte întrebări simple solicitate pe email. La conferinţele de presă oficiale, de regulă, nimeni nu poate pune aceeaşi întrebare de două ori dacă primeşte un răspuns evaziv, iar interviurile nu se acordă decât în condiţii de totală siguranţă pentru cel intervievat. Comerţul cu informaţia publică a devenit atât de ordonat, încât scăpările de sinceritate ale oficialilor sunt din ce în ce mai rare.
În asemenea condiţii, jurnaliştii care ne aduc informaţia de primă mână, de la faţa locului sunt condiţionaţi de această drămuire oficială a informaţiilor. Acestor reporteri, la un moment, nici nu li se mai cere să gândească şi să fie critici, ci li se cere doar să fie prezenţi la locul cu pricina cu microfonul în mână, pentru a prelua cuvintele goale direct din gura oficialilor. În astfel de condiţii, informaţia internaţională deseori este preluată după surse verificate de vechimea lor. Adică, dacă a dat Reuters sau cutare o dăm şi noi ca sigură, deşi nu suntem siguri. Cu siguranţă, o nouă glumă privind o confuzie între Chile şi Chili şi-ar găsi multe victime chiar şi acum, după ruşinea dovedită cu Haiti şi Tahiti!
