#ComisiaEuropeana – Cu câteva zile înainte ca Rusia să lanseze invazia la scară largă a Ucrainei și să înceapă genocidul împotriva poporului meu, simțeam o agonie cumplită. Eram un jurnalist ucrainean care încercase timp de un deceniu să sporească conștientizarea globală în legătură cu comportamentul colonialist al Rusiei. Din nou, lumea vorbea despre măcelul în masă pe cale să se petreacă ca despre ceva fără precedent, nou și perplex. Transpunându-mi anxietatea în jurnalism, am inițiat un fir de discuții pe X în care am trecut în revistă cazurile de invazii ale Rusiei din ultimii 111 ani. Nu era o analiză academică sau nuanțată, ci mai degrabă una care conecta punctele între o serie de evenimente separate, aparent fără vreo legătură între ele. Sub diferite regimuri și diverși conducători, Rusia a folosit aceeași formulă pentru a-și consolida dominația colonială în vecinătatea sa, prin manipulare, invazie sau exterminare. De atunci, postarea a devenit virală și am transformat-o într-un ghid, ilustrat de artiști de război ucraineni.
Expunerea Rusiei ca un imperiu colonial fascist, cu o îndelungată istorie de terorism organizat și care urmează o formulă deja consacrată, are de-a face, întâi de toate, cu dreptatea. Are de-a face însă și cu dorința de a demonta afirmația des întâlnită că „este războiul lui Putin, iar rușii sunt și ei victime”. Are de-a face totodată și cu a arăta că Rusia a fost dintotdeauna așa și va rămâne la fel dacă nu este trasă la răspundere. Ca să o cităm însă pe Shuhada’ Sadaqat (cunoscută anterior ca Sinéad O’Connor – o legendă a artei anticoloniale), până la dreptate, trebuie să existe cunoaștere și înțelegere. Până când lumea nu va înceta să ignore problema colonialismului rus, regimurile și generațiile din Rusia se vor schimba, însă fascismul rus va continua să terorizeze societățile vecine, cum este cea ucraineană.
În multe feluri, misiunea mea de a organiza cu grijă și de amplifica narațiunea și cercetarea în legătură cu colonialismul rus este modelată de munca mea de o viață în abordarea dezinformării rusești. De asemenea, faptul că acest fenomen a fost ignorat și marginalizat la nivel mondial de atâta vreme este cea mai mare poveste de succes a miturilor fabricate de propaganda rusă. Ca un omagiu adus muncii excepționale a colegilor mei de la EUvsDisinfo, doresc să mă concentrez pe cinci mituri principale care ne împiedică să privim Rusia ca o putere colonizatoare.
1. Colonialismul are de-a face doar cu ceea ce le-au făcut occidentalii albi persoanelor de culoare din Sudul global.Cei care insistă că colonialismul este complex și greu de înțeles au dreptate, dar se și înșală, în același timp.
Este ușor de înțeles dacă îți activezi empatia și ai orice fel de experiență în a fi subjugat sau oprimat, ca individ sau ca parte a unei comunități. Într-o astfel de situație, vei recunoaște colonialismul din clipa în care dai piept cu el. Am călătorit prin lume și am întâlnit oameni din medii și culturi foarte diferite de ale mele. Uneori, foloseam un vocabular diferit pentru a ne eticheta experiențele, însă când era vorba să ne împărtășim relatările intime despre supraviețuirea în fața violenței coloniale, nu exista loc de neînțelegeri. Fie că vorbeam cu un prieten sud-sudanez, kazah (sau qazaq, după modul indigen de a-l scrie, în locul transliterației rusificate), irlandez sau afar, recunoașterea a ceea ce este și face colonialismul a fost aproape instinctivă.
Mariam Naiem, o cercetătoare culturală ucraineană remarcabilă, care adesea auto-documentează și evaluează critic propria decolonizare, vorbește despre „alienarea culturală” ca o trăsătură universală a colonialismului: subaprecierea și respingerea propriei culturi ca fiind „primitivă” și prețuirea unei culturi diferite, dominante și impuse a colonizatorilor. „Am petrecut nenumărate ore încercând să mă descotorosesc de «rușinarea culturală», complexul de inferioritate internalizat care face ca oamenii să subaprecieze cultura propriei lor comunități. Acesta este însă procesul de vindecare”, scrie Naiem.
Partea complexă începe cu taxonomia aferentă. Colonialismul poate lua multe forme. Este esențial să facem distincția între imperialism (care are legătură mai mult cu economia și acapararea pământurilor) și colonialism (care are legătură mai mult cu identitatea și cultura) și să înțelegem de ce Rusia este, în fapt un imperiu colonial. Într-o serie de materiale video explicative produse de Mariam Naiem și de mine pentru Volya Hub, am subliniat faptul că un imperiu colonial nu are de-a face doar cu teritoriul; are de-a face, mai întâi, cu identitatea și cu modul în care imperiul domină prin ștergerea sau mutilarea acestei identități. Există tot mai multe cercetări care sugerează că colonialismul poate lua multe forme. Chiar și în cadrul imperiului rus, subjugarea colonială ar forma un spectru care merge din Ucraina (aici fiind vorba mai mult despre însușirea identității ucrainene) până în Kazahstan (aici fiind vorba mai mult despre supremația rasei albe), colonialismul coloniștilor rămânând un element-punte.
Nu trebuie să aibă de-a face doar cu coloniile de peste mări și cu înrobirea persoanelor de culoare.
În fapt, aceasta din urmă este o perspectivă arhaică a cercetătorilor occidentali și o reminiscență a „privirii coloniale” occidentale: faptul că imperiile coloniale occidentale au fost așa nu înseamnă că colonialismul din alte părți va avea aceleași caracteristici. Nu ne putem uita la toate experiențele coloniale la modul global, numai dintr-o perspectivă occidentală.
2. Moscova este locul în care ajungi să înțelegi RusiaCortina de Fier nu are de-a face doar cu Uniunea Sovietică. Are de-a face și cu cultura de „paznic” pe care Rusia a construit-o de-a lungul secolelor, izolând toate vocile popoarelor pe care le-a înrobit. Moscova avea un monopol complet în a le explica străinilor cine eram, de unde veneam și care era destinul nostru, dar și putința de a crea în mod autoritar o mitologie despre ce este Rusia și cine sunt rușii. Aceasta a dus, peste hotare, la o tendință în care tot ceea ce avea legătură cu Rusia sau cu țările din jurul Rusiei a fost întotdeauna explicat exclusiv de către ruși.
Astfel s-a cristalizat o cunoaștere globală distorsionată în legătură cu cine sunt ucrainienii, kazahii sau moldovenii, tocmai prin prisma puterii colonizatoare. Este timpul să o decolonizăm.
Așa a fost promovată de către Moscova la nivel mondial așa-numita cultură tolstoiană a romanticizării „marii culturi ruse”, ascunzând în același timp faptul că aceasta a fost spoliată și însușită de la culturile indigene pe care Rusia le-a colonizat. Este timpul să o decolonizăm.
Așa s-a ajuns ca fiecare instituție academică majoră din Occident să aibă un departament „slavic/est-european/eurasiatic/rus”, producând mii de „experți în Rusia”, dar eșuând complet în a anticipa genocidul în desfășurare din Ucraina. Este timpul să o decolonizăm.
Așa și-a erijat Rusia mitul de a fi o apărătoare a anti-imperialismului, a anti-colonialismului și a anti-rasismului, instituționalizând totodată rasismul în spatele Cortinei sale de Fier și având un istoric de cuceriri coloniale peste mări și țări, inclusiv în Africa și în America.
De aceea, și în zilele noastre, vocile care provin din Ucraina (sau din alte foste sau actuale colonii ale Rusiei) trebuie să concureze și să atragă atenția asupra faptului că genocidul în desfășurare din Ucraina nu este ceva nou. S-a întâmplat de multe ori până acum și se va mai întâmpla și după noi, atât timp cât colonialismul rus nu este stăvilit și conștientizat.
Supraviețuitorii colonialismului trebuie să conducă aceste discuții, nu colonizatorii sau descendenții lor, pentru a introduce o mai mare diversitate și nuanțare în discuții.
3. Colonizatorul este victima, restul lumii este rusofobăSpun că „aduc civilizația”. Spun că „au venit să vă protejeze”. Spun că „nu fac decât să se apere”.
Fie că vorbim de genocidul în desfășurare din Ucraina, de invadarea Georgiei în 2008, de invadarea Finlandei în 1939 sau de invadarea Iranului în 1911, Rusia a folosit întotdeauna o retorică de auto-victimizare pentru a-și justifica atacul. Iar când imperiul a fost criticat pentru violență, regimurile ruse succesive au avut un singur contraargument: „rusofobia”. Chiar și în zilele noastre, acest argument este larg împărtășit și repetat în neștire nu doar de Putin, ci și de rușii care pretind că i se opun lui Putin.
Iată un fragment din declarația lui Timothy Snyder, unul dintre cei mai de seamă istorici ai Estului Europei, în fața Consiliului de Securitate al ONU:
Puterea imperială dezumanizează victima reală și susține că tocmai ea este victima. Atunci când victima (în acest caz, Ucraina) se împotrivește să fie atacată, să fie ucisă, să fie colonizată, imperiul spune că a dori să fi lăsat în pace este nerezonabil, o boală chiar. Aceasta se numește «fobie». Afirmația că victimele sunt iraționale, că suferă de o «fobie», este menită să distragă atenția de la experiența trăită efectiv de victime în lumea reală, care se confruntă, firește, cu o agresiune, cu război și atrocități. Termenul «rusofobie» este o strategie imperială menită să schimbe subiectul de la un război efectiv de agresiune la sentimentele agresorilor, suprimând astfel existența și experiența oamenilor care au cel mai mult de suferit. Imperialistul spune: «Suntem singurii oameni de aici. Noi suntem victimele, de fapt. Iar sentimentele noastre rănite contează mai mult decât viețile altora».”
Dacă sugerez că este o faptă motivată de ură împotriva britanicilor sau a francezilor sau a americanilor să vorbești despre crimele lor coloniale sau că este un abuz împotriva celui care comite abuzuri să ceri să fie tras la răspundere, aș fi condamnat de toată lumea, atât de cei din Nordul global, cât și de cei din Sudul global. De ce există atunci un standard diferit pentru Rusia?
4. „Inocența imperială”Ei spun: „țarul a făcut asta”. Ei spun: „Stalin a făcut asta”. Ei spun: „Putin a făcut asta”.
Societatea rusă are o problemă veche și nerezolvată cu imperialismul, fascismul și colonialismul. Chiar și rușii din zilele noastre care se declară anti-război preferă adesea să dea întreaga vină pentru orice crime (genocid) pe care țara lor le comite sau le-a comis pe un singur dictator, conducător sau regim. Orice discuție despre recunoașterea culturii violenței coloniale rusești care datează de secole provoacă aceeași indignare atât din partea susținătorilor lui Putin, cât și a oponenților săi ruși.
O gânditoare kazahă de seamă, Botakoz Kassymbekova, a propus termenul „inocență imperială” pentru a descrie acest fenomen. Rușii „așteaptă loialitate din partea fostelor colonii sovietice, care include cunoașterea limbii ruse, loialitatea politică și unitatea în fața influenței occidentale. Potrivit acestei viziuni imperiale, dominația Rusiei asupra populațiilor non-ruse nu este colonialism, ci darul modernității. Este un act profund altruist în beneficiul unor oameni înapoiați. Respingerea dominației culturale rusești, inclusiv construirea unei politici externe independente și contestarea viziunii ruse asupra istoriei sovietice este o lipsă de loialitate politică… Căutarea independenței declanșează un sentiment de victimizare în Rusia, ca și cum dezacordul cu imaginea imperială proprie construită de Rusia reprezintă un atac asupra măreției culturale ruse”, scrie Kassymbekova într-un eseu marcant despre colonialismul rus.
Mitul inocenței imperiale este fundamentul ideologic care leagă diversele regimuri rusești de-a lungul istoriei, în încercarea lor constantă și împărtășită de a menține dominația colonială rusă. Este totodată și ceea ce a menținut propaganda imperială rusă în mod constant aliniată, chiar dacă modul în care se cheamă Rusia s-a schimbat neîncetat: țarat, imperiu, uniune sau federație. Acest lucru i-a permis Moscovei să ascundă natura colonială a imperiului său atâta amar de vreme. Pentru a reseta la nesfârșit modul de asumare a răspunderii și pentru a nu fi trasă la răspundere pentru crimele comise anterior, de fiecare dată când apare un nou conducător: „Ne pare rău, acum avem un regim nou, iar tot ceea ce s-a întâmplat în trecut este de domeniul trecutului.”
Este cea mai de succes strategie publicitară inventată vreodată pentru a ține sub control daunele.
5. Rusia nu poate fi o putere colonizatoare deoarece nu a venit în față nicio victimă în întreaga sa istorieDeși cercetez colonialismul rus de peste un deceniu, rămân șocat de cât de greu este să găsești orice dovezi documentare vizuale ale crimelor coloniale rusești sau ale zecilor de milioane de victime, chiar și în istoria relativ recentă. Moscova putea să deporteze o întreagă națiune peste noapte, cum ar fi tătarii crimeeni sau calmucii în anii 1940, însă este aproape imposibil să găsești suficiente dovezi fotografice sau video cu aceste crime în domeniul public. Este și mai greu să găsești dovezi ale incursiunilor rusești în comunitățile indigene izolate din Siberia sau Arctica.
Oare de ce? Eforturile sistematice de a ascunde sau distruge dovezile istorice în rândul popoarelor colonizate reprezintă o parte intrinsecă a succesului colonial rus. După 24 februarie 2022, rușii au ocupat satul meu natal din regiunea Zaporojie. Unul dintre primele lucruri pe care le-au făcut a fost să dea iama în arhivele și bibliotecile locale, să confiște și să ardă tot ceea ce au găsit și era scris în ucraineană. Au distrus intenționat chiar și albume cu fotografii de familie pe care le-au găsit în unele dintre casele locale.
Politica rusă de rescriere a istoriei și de distrugere a oricăror surse autentice care contrazic ideologia dominației civilizaționale ruse a rămas neschimbată de secole și de la un regim la altul.
„Iar atunci când identitatea ta indigenă este obliterată, este mult mai ușor pentru imperiu să spună cine ești, de unde vii și care va fi soarta ta.”
De la cunoaștere la dreptate. Ce urmează?Rezistența ucrainienilor îi inspiră acum pe toți cei care cunosc îndeaproape ce înseamnă colonialismul rus, din Cehia până în Kârgâzstan. Dacă Ucraina cade, acest ciclu nesfârșit de terorism colonial va continua. Rusia va invada și mai multe țări, va acapara și mai multe pământuri și va șterge și mai multe voci indigene. De aceea, Ucraina, împingând imperiul de pe teritoriul său, are și va avea cel mai semnificativ impact asupra viitorului tuturor acestor povești despre eliberare, sfârșitul imperiului și decolonizare.
Cel mai bun mod de a pune capăt imperiului este sprijinind forțele armate ucrainene. În toate discuțiile mele despre colonialismul rus, subliniez faptul că tot ceea ce s-a făcut pentru a expune imperiul colonial rus va fi fost inutil dacă Ucraina nu primește suficient armament.
Ce urmează acum este o muncă de autoexaminare și de centrare a vocilor supraviețuitorilor, nu a vocii celui care comite abuzuri.
Sunt un autor care practică jurnalismul empatic și axat pe dreptate. Așadar, ca să fiu sincer până la capăt, munca de a explica și expune cultura colonialismului rus trebuia să fie profund personală pentru mine. Avem nenumărate discontinuități în arborele genealogic al familiei mele tocmai pentru că mulți dintre înaintașii mei au fost uciși, răpiți sau deportați de colonizatorii ruși. Toată viața mea m-am confruntat cu o confuzie severă de identitate în care nu poți ști prea multe despre rădăcinile tale, iar puținul pe care îl ști, ai fost condiționat să îl disprețuiești. Reconectarea cu „ucrainismul” meu a necesitat aptitudini serioase de jurnalism de investigație. Însă odată ce am pornit pe acest drum, am început să văd că nu este nici un accident, nici o poveste individuală, ci parte a unei scheme mai ample de înrobire și rusificare, menită să îmi șteargă identitatea. Iar atunci când identitatea ta indigenă este obliterată, este mult mai ușor pentru imperiu să spună cine ești, de unde vii și care va fi soarta ta.
„Ce este autentic în identitatea ta și în viziunea ta asupra lumii și ce ți-a fost impus de un colonizator?” Nu găsim întotdeauna un răspuns clar; decolonizarea poate dura o viață întreagă. Este însă crucial să pornim pe acest drum educațional, atât pentru supraviețuitori, cât și pentru cei care se angajează să pună capăt oricărei forme de imperialism și colonialism.
Dacă deschizi ghidul „Russian Colonialism 101” (Colonialismul rus – noțiuni fundamentale), pe prima pagină vei întâlni o singură propoziție: „The Empire will fall” (Imperiul va cădea). Aveam nevoie să încep ghidul cu speranță în aceste vremuri întunecate. Este însă și un fapt. Toate imperiile cad. Prin cunoaștere, dreptate și înfrângere militară, la fel se va întâmpla și cu Rusia. O Rusie împărțită, dezarmată și decolonizată este singurul plan de pace care va funcționa.
Sursa: Cinci mituri care au ajutat colonialismul rus să rămână ascuns în văzul tuturor | via EUvsDisinfo
