Cine e vinovat pentru criza economică?

Această criză pe care o trăim cu toţii pe termen nedeterminat nu este în fond una financiară sau cel puţin nu mai ţine de multă vreme doar de bani. Trăim însă consecinţele unei crize politice fără precedent în istorie.
Ne-am obişnuit să dăm vina pe bănci pentru o criză care s-a produs din cauza lăcomiei umane şi care s-a agravat din cauza absenţei oricărui tip de control instituţional.

Simţurile democratice ale societăţii moderne au fost adormite de-a lungul anilor de injecţiile cu capital toxic, captat din afaceri imobiliare şi speculative, care ne-au produs tuturor vise frumoase şi iluzii aproape reale. Finalul acestor vise îl ştim cu toţii.

Acum însă, pe lângă faptul că nu cad capete, responsabile pentru acest dezastru apocaliptic, peste tot se văd doar guverne „revoluţionare” care au înlocuit prea repede leitmotivul „investim atâta” cu „economisim atâta”. Sunt guverne care au trecut de la a risipi bani fără rost, la măsuri dure de tăieri bugetare, care apoi se dovedesc a fi chiar ineficiente pentru ieşirea la liman a economiilor naţionale.

Toate guvernele din Europa au soluţii pentru actuala criză, însă acestea trec doar prin prisma austerităţii sociale şi toţi liderii încearcă să-şi scoată ţările din criză tăind în stânga şi-n dreapta, ca şi cum şi-ar deschide drumul printr-o junglă invizibilă.
Politicienii şi-au atins pragul incompetenţei. Nu au ştiut să prevină şi nu pot să ofere soluţii. De fapt, nimeni nu ştie nimic despre evoluţia unei crize, despre care în 2008 mulţi „specialişti” credeau că se va termina până în 2011.

Dacă criza economică mondială ne-a oferit posibilitatea să recunoaştem valoarea lucrurilor tangibile şi intagibile, acum ne-a mai revelat un adevăr: orice sistem politic poate fi corupt pentru că omul însuşi este o fiinţă coruptibilă. Aşadar, orice am face nu putem scăpa de corupţie, dar trebuie să luptăm ca să o controlăm.

Acum însă, corupţia şi societatea de consum ne-au făcut să pierdem viitorul social al nostru şi al copiilor noştri. În scurt timp, statele îşi vor pierde solvabilitatea în această cursă a pierderii încrederii şi probabil că vom ajunge să plătim pentru tot: sănătate, învăţământ etc. Un om care este dator nu este liber. La fel se întâmplă şi cu o ţară care este în faliment din cauza îndatoririi. De aceea, democraţia trece printr-o etapă dificilă. Partidele par ineficiente în formula actuală, politicienii de la vârf sunt percepuţi ca incompetenţi şi oportunişti şi se cere o soluţie şi pentru această criză de management a societăţii.

Se caută încă vinovaţi pentru această criză, care ba e financiară, ba e imobiliară, ba e economică. Vinovaţii sunt, de fapt, tocmai cei care au misiunea să găsească vinovaţi.