Autoritățile române au scutit mai multe categorii de entități corporative și de alte entități juridice de obligația de a-și declara beneficiarii efectivi („beneficiarii reali”) într-un registru central. Aceste scutiri nu sunt prevăzute de directivă.
Cea de-a cincea Directivă CSB consolidează standardele UE în ceea ce privește transparența informațiilor referitoare la proprietatea efectivă și includerea lor în registre centrale.
Directiva solicită statelor membre să se asigure că entitățile corporative și alte entități juridice înregistrate pe teritoriul lor obțin și dețin informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiarul lor real, inclusiv detaliile intereselor generatoare de beneficii deținute. Normele privind combaterea spălării banilor sunt esențiale în lupta împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului.
Lacunele legislative dintr-un stat membru afectează UE în ansamblul său. Din acest motiv, normele UE trebuie puse în aplicare și aplicarea lor trebuie supravegheată în mod eficient, pentru a se combate criminalitatea și a se asigura protecția sistemului nostru financiar. România are acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a lua măsurile necesare.
În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz.
Context
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.
Etapele procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.