#ComisiaEuropeana – Comisarul european Helena Dalli a declarat: „Ziua Internațională a Femeii ne reamintește faptul că progresele înregistrate în ceea ce privește egalitatea de gen sunt în continuare la un nivel scăzut și neuniform în UE, în pofida unor semne vizibile de schimbare. În cadrul Comisiei Europene, lucrăm pentru a construi o Europă în care fetele și femeile să poată prospera și să poată conduce pe picior de egalitate cu bărbații, fără piedici.
Recentele acorduri privind echilibrul de gen în consiliile de administrație și în domeniul transparenței salariale ne permit să deschidem calea către realizarea unei Uniuni a egalității. De îndată ce vom ajunge la un acord în legătură cu propunerea privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, putem asigura un viitor mai bun pentru toți, indiferent de gen.”
În cursul vizitei sale, comisarul european va aborda diverse subiecte, precum egalitatea de gen sau politicile și programele dedicate comunității Roma.
Înaltul oficial european se va întâlni cu dl. Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, dl. Marcel Boloș, ministrul investițiilor și proiectelor europene, dna. Gabriela Firea, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse și cu dl. Iulian Paraschiv, președintele Președintele Agenției Naționale pentru Romi.
Marți, 7 martie 2023, începând cu ora 11.00, comisarul european Helena Dalli va participa la Conferința „Femei mai puternice în România”, organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii de către Reprezentanța Comisiei Europene în România, împreună cu Ambasada Suediei, Ambasada Germaniei la București și Biroul de Informare al Parlamentului European în România, în cooperare cu FILIA. În cadrul sesiunii la nivel înalt, alături de doamna comisar, la eveniment vor participa și dl. Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, și dna. Virginia Oțel, co-președinte Global Professional Women’s Network.
Jurnaliștii interesați să participe la conferință sunt rugați să confirme prezența până la data de 6 martie, ora 17.30, la următoarea adresă de e-mail: Alexandru-Cristian.DUMITRACHE@ext.ec.europa.eu. Conferința va fi transmisă inclusiv LIVE pe pagina de Facebook a Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Miercuri, 8 martie, comisarul european Helena Dalli va efectua o vizită la Mizil, la Centrul Comunitar al Asociației E-Romnja, care luptă pentru respectul, integritatea și demnitatea femeilor rome.
Agendă
Luni, 6 martie 2023
16.00 – Întâlnire cu dl. Iulian Paraschiv, președintele Președintele Agenției Naționale pentru Romi
19.00 – Participare la Gala „Women in economy- Day by Day heroes”
Marți, 7 martie 2023
09.30 – Întâlnire cu dl. Marcel Boloș, ministrul investițiilor și proiectelor europene
11.00 – Participare la Conferința „Femei mai puternice în România”
14.00 – Întâlnire cu dna. Gabriela Firea, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse
15.15 – Întâlnire cu Comisiile parlamentare mixte pentru egalitate, drepturile omului, muncă, familie și protecție socială
Miercuri, 8 martie 2023
11.00 – Vizită la Mizil, la Centrul Comunitar al Asociației E-Romnja
Personă de contact pentru presă
Anca Păduraru
Email: Anca.PADURARU@ec.europa.eu
Telefon: +40 722 763 764
Sursa: Comisarul european pentru egalitate, Helena Dalli, vizitează România