#ComisiaEuropeana – Comisia Europeană a aprobat o modificare a unei scheme existente din România, inclusiv o majorare totală a bugetului cu 54,4 milioane EUR (270,7 milioane RON), pentru a sprijini producătorii de tomate și usturoi în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Modificările au fost aprobate în temeiul Cadrului temporar de criză și de tranziție privind ajutoarele de stat („TCTF”), adoptat de Comisie la 9 martie 2023 și modificat la 20 noiembrie 2023 și la 2 mai 2024.

Comisia a aprobat schema inițială la 22 februarie 2024(SA.112600). În cadrul schemei, ajutorul constă în sume limitate de ajutoare sub formă de granturi directe. Măsura este deschisă producătorilor de tomate în spații protejate, cum ar fi serele, și producătorilor de usturoi. În ceea ce privește modificarea, România a notificat, printre altele, (i) o creștere globală a bugetului cu 54,4 milioane EUR (270,7 milioane RON) și (ii) majorarea cuantumurilor ajutorului individual pentru beneficiarii măsurii. 

Comisia a concluzionat că schema modificată rămâne necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile stabilite în TCTF. Pe această bază, Comisia a aprobat modificarea în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. 

Mai multe informații cu privire la Cadrul temporar de criză și de tranziție pot fi găsite aici . Versiunea neconfidențială a deciziei va fi publicată cu numărul de caz SA.114806 în Registrul ajutoarelor de stat , pe site-ul web al DG Concurență al Comisiei, de îndată ce vor fi fost soluționate eventualele probleme legate de confidențialitate.

Sursa: Comisia aprobă modificarea unei scheme de ajutor de stat din România pentru sprijinirea producătorilor de tomate și usturoi