Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României cu o valoare de 60,7 milioane EUR (300 milioane RON) pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri și persoane în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia. Schema a fost aprobată ca parte a Cadrului temporar de criză privind ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”), în care se recunoaște faptul că economia UE se confruntă cu perturbări grave.

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: Prin această schemă de ajutoare cu o valoare de 60,7 milioane EUR, România va sprijini sectorul transportului rutier, care este grav afectat de creșterea prețurilor combustibililor pe fundalul crizei geopolitice actuale și al sancțiunilor adoptate ca răspuns la aceasta. Această schemă este o măsură importantă, menită să atenueze impactul economic al războiului purtat de Putin împotriva Ucrainei. Continuăm să ne afirmăm sprijinul față de Ucraina și de poporul său și, în același timp, continuăm să colaborăm îndeaproape cu statele membre pentru a ne asigura că măsurile naționale de sprijin pot fi puse în aplicare în timp util, în mod coordonat și eficace și că sunt protejate, totodată, condițiile de concurență echitabile pe piața unică.

Măsura adoptată de România

România a notificat Comisiei o schemă de ajutoare cu o valoare de 60,7 milioane EUR (300 milioane RON) pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri și persoane în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.

Scopul schemei este de a oferi sprijin sub formă de lichidități întreprinderilor afectate de creșterea prețurilor combustibililor pe fundalul crizei geopolitice actuale și al sancțiunilor care au fost adoptate ca răspuns la aceasta, asigurând în același timp circulația neîntreruptă a mărfurilor și a persoanelor pe cale rutieră.

Măsura va fi accesibilă pentru toate întreprinderi, indiferent de mărime, care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri și persoane, care dețin o licență comunitară valabilă și care sunt afectate de criza actuală.

În cadrul schemei, beneficiarii vor avea dreptul să primească ajutoare sub formă de granturi directe ce vor avea o valoare limitată.

Comisia a constatat că schema de ajutoare a României îndeplinește condițiile prevăzute în cadrul temporar de criză. În special, ajutorul (i) nu va depăși 400 000 EUR per întreprindere și (ii) se va acorda până la 31 decembrie 2022.

Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar de criză.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Context

La 23 martie 2022, Comisia Europeană a adoptat un cadru temporar de criză privind ajutoarele de stat, menit să le permită statelor membre să profite de flexibilitatea oferită de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.

Cadrul temporar de criză prevede următoarele tipuri de ajutoare care pot fi acordate de statele membre:

scheme de ajutor cu o valoare limitată, acordate sub orice formă, respectiv cu o valoare de până la 35 000 EUR pentru întreprinderile afectate de criză care își desfășoară activitatea în sectoarele agriculturii, pescuitului și acvaculturii și scheme de ajutor cu o valoare de până la 400 000 EUR per întreprindere, pentru întreprinderile afectate de criză care își desfășoară activitatea în oricare din celelalte sectoare;sprijin pentru lichidități sub formă de garanții de stat și de împrumuturi subvenționate șiajutor prin care să se ofere compensații întreprinderilor pentru prețurile ridicate la energie. Ajutorul, care poate fi acordat sub orice formă, va oferi compensații parțiale întreprinderilor, în special marilor consumatori de energie, pentru costurile suplimentare datorate creșterii excepționale a prețului gazului și al energiei electrice. Ajutorul total per beneficiar nu poate depăși 30 % din costurile eligibile, respectiv un plafon maxim de 2 milioane EUR, în orice moment. În cazul în care întreprinderea înregistrează pierderi din exploatare, poate fi necesară acordarea unui ajutor suplimentar pentru a se asigura continuarea activității sale economice.  Prin urmare, pentru utilizatorii mari consumatori de energie, intensitățile ajutoarelor sunt mai mari, iar statele membre pot acorda ajutoare care depășesc aceste plafoane, până la 25 milioane EUR, iar întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectoarele și subsectoarele afectate în mod deosebit, până la 50 de milioane EUR.Entitățile controlate de Rusia cărora li s-au aplicat sancțiuni vor fi excluse din domeniul de aplicare al acestor măsuri.

Cadrul temporar de criză include o serie de garanții:

O metodologie proporțională, conform căreia ar trebui să existe o corelație între cuantumul ajutorului care poate fi acordat întreprinderilor și amploarea activității lor economice și gradul lor de expunere la efectele economice ale crizei;Condiții de eligibilitate, de exemplu definirea marilor consumatori de energie drept întreprinderi pentru care achiziționarea de produse energetice reprezintă cel puțin 3 % din valoarea lor de producție; șiCerințe în materie de durabilitate. Statele membre sunt invitate să aibă în vedere stabilirea, în mod nediscriminatoriu, a unor cerințe legate de protecția mediului sau de securitatea aprovizionării atunci când acordă ajutoare întreprinderilor pentru costurile suplimentare cauzate de prețurile excepțional de ridicate la gaz și energie electrică.Cadrul temporar de criză se aplică până la 31 decembrie 2022. În vederea asigurării securității juridice, Comisia va evalua, înainte de data menționată anterior, dacă durata cadrului temporar de criză va trebui prelungită. Mai mult, pe durata aplicării cadrului, Comisia va monitoriza constant conținutul și domeniul de aplicare al acestuia în lumina evoluțiilor de pe piețele energiei și de pe alte piețe ale factorilor de producție, precum și din perspectiva situației economice generale.

Cadrul temporar de criză adoptat astăzi completează numeroasele posibilități oferite statelor membre de a lua măsuri care să fie conforme cu normele UE existente privind ajutoarele de stat.  De exemplu, normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să ofere ajutor întreprinderilor care se confruntă cu deficite de lichidități și care au nevoie de ajutoare pentru salvare urgente. Mai mult, în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, statele membre pot acorda compensații întreprinderilor pentru daunele cauzate în mod direct de evenimente excepționale, cum sunt cele provocate de criza actuală.

În plus, la 19 martie 2020, Comisia a adoptat un cadru temporar în contextul izbucnirii epidemiei de COVID-19. Cadrul temporar în contextul epidemiei de COVID-19 a fost modificat în cursul anului 2020 la 3 aprilie, la 8 mai, la 29 iunie și la 13 octombrie, iar în cursul anului 2021 la 28 ianuarie și la 18 noiembrie.

Versiunea neconfidențială a deciziei (cu numărul de caz SA.103249) va fi disponibilă în Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul web al Comisiei privind concurența, de îndată ce vor fi fost soluționate eventualele probleme legate de confidențialitate. Buletinul informativ electronic Competition Weekly e-News conține lista deciziilor referitoare la ajutoare de stat publicate recent pe internet și în Jurnalul Oficial.

Mai multe informații privind cadrul temporar de criză și alte acțiuni întreprinse de Comisie pentru a aborda impactul economic al invaziei Ucrainei de către Rusia pot fi găsite aici.

Sursa: Comisia aprobă o schemă de ajutoare a României cu o valoare de 60,7 milioane EUR pentru sprijinirea sectorului transportului rutier în contextul invaziei Ucrainei