#ComisiaEuropeana – Investigația va stabili mai întâi dacă lanțurile valorice ale BEV din China beneficiază de subvenții ilegale și dacă aceste subvenții cauzează sau riscă să cauzeze un prejudiciu economic producătorilor de BEV din UE. Dacă ambele situații se dovedesc a fi adevărate, investigația va examina consecințele probabile și impactul măsurilor asupra importatorilor, utilizatorilor și consumatorilor de vehicule electrice cu baterie din UE. Pe baza concluziilor investigației, Comisia va stabili dacă este în interesul UE să remedieze efectele practicilor comerciale neloiale constatate prin instituirea unor taxe antisubvenție asupra importurilor de vehicule electrice cu baterie din China.
Investigația, anunțată de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, la 13 septembrie în discursul privind starea Uniunii (SOTEU), va urma proceduri juridice stricte, în conformitate cu normele UE și ale OMC, permițând tuturor părților în cauză, inclusiv guvernului chinez și societăților/exportatorilor chinezi, să își prezinte observațiile, elementele de probă și argumentele.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a declarat: „Sectorul vehiculelor electrice deține un potențial enorm pentru competitivitatea viitoare a Europei și pentru poziția de lider în sectorul industrial verde. Producătorii de autovehicule și sectoarele conexe din UE investesc și inovează deja pentru a dezvolta pe deplin acest potențial. Ori de câte ori constatăm că eforturile lor sunt împiedicate de denaturările pieței și de o concurență neloială, vom acționa în mod decisiv. Și vom face acest lucru cu respectarea deplină a obligațiilor noastre europene și internaționale, deoarece Europa respectă normele, atât în interiorul frontierelor sale, cât și la nivel mondial. Această investigație antisubvenție va fi aprofundată, echitabilă și bazată pe fapte.”
Caz deschis din oficiu
Comisia a lansat această investigație din proprie inițiativă (din oficiu), după ce a strâns suficiente elemente de probă care demonstrează că recenta creștere a importurilor la prețuri scăzute și subvenționate de vehicule electrice provenind din China în UE constituia o amenințare economică pentru industria de autovehicule electrice din UE.
Deși nu s-a primit nicio plângere oficială din partea industriei UE pentru deschiderea unei proceduri, normele antisubvenție ale UE prevăd că industria UE este invitată să coopereze în cadrul investigației deschise din oficiu.
În conformitate cu cerințele juridice în temeiul normelor UE și OMC, înainte de publicarea avizului de deschidere, au avut loc consultări prealabile deschiderii investigației cu guvernul chinez.
Procedura și etapele următoare
Avizul de deschidere publicat astăzi sintetizează afirmațiile și explică procedura care va fi urmată pentru a stabili existența potențială a subvenționării, care constituie o amenințare pentru industria UE.
Investigația se va finaliza în termen de maximum 13 luni de la deschidere. Dacă sunt justificate din punct de vedere juridic, pot fi instituite taxe compensatorii provizorii în termen de cel târziu 9 luni de la deschiderea investigației, măsurile definitive trebuind să fie instituite în termen de maximum 4 luni după aceea sau în termen de 13 luni de la deschiderea investigației.
Informații suplimentare
Aviz de deschidere
Politica de apărare comercială a UE
Măsurile antisubvenții ale UE
Sursa: Comisia deschide o investigație privind vehiculele electrice subvenționate provenind din China