Comisia Europeană a aprobat astăzi, 15 septembrie, o evaluare preliminară pozitivă a primei cereri de plată a României în valoare de 2,6 miliarde EUR, din care 1,8 miliarde EUR sub formă de granturi și 0,8 miliarde EUR sub formă de împrumuturi, în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), instrumentul-cheie aflat în centrul NextGenerationEU.
La 31 mai 2022, România a prezentat Comisiei o cerere de plată bazată pe atingerea celor 21 de jaloane și ținte selectate din Decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru prima tranșă. Acestea vizează reforme privind transportul durabil, decarbonizarea, siguranța rutieră, piața energiei electrice, înlocuirea cărbunelui din mixul energetic, îmbunătățirea proceselor de administrare fiscală, intensificarea luptei împotriva corupției, reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii și sistemul de audit și control al României pentru punerea în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență.
În cererea lor, autoritățile române au furnizat dovezi detaliate și cuprinzătoare care demonstrează îndeplinirea celor 21 de jaloane intermediare. Comisia a analizat în detaliu aceste informații înainte de a prezenta evaluarea preliminară pozitivă a cererii de plată.
Planul de redresare și reziliență al României include o gamă largă de măsuri de investiții și de reformă, grupate în cadrul a 15 componente tematice. Acesta se ridică la 29,2 miliarde EUR sub formă de granturi și împrumuturi, din care 13 % (3,7 miliarde EUR) au fost deja plătite României cu titlu de prefinanțare.
Plățile din cadrul MRR se bazează pe performanță și depind de punerea în aplicare de către statele membre a investițiilor și a reformelor prezentate în planurile lor de redresare și reziliență.
Etapele următoare
Comisia a transmis Comitetului economic și financiar (CEF) evaluarea sa preliminară pozitivă cu privire la îndeplinirea de către România a etapelor necesare pentru această plată, solicitându-i avizul. Comisia urmează să țină cont de avizul CEF, care va fi emis în termen de cel mult patru săptămâni. În urma avizului CEF, Comisia va adopta decizia finală privind plata contribuției financiare, în conformitate cu procedura de examinare, prin intermediul unui comitet de comitologie. În urma adoptării deciziei de către Comisie, plata în favoarea României ar urma să fie efectuată.
Comisia va evalua cererile de plată suplimentare din partea României în funcție de îndeplinirea jaloanelor și a țintelor prezentate în decizia de punere în aplicare a Consiliului, reflectând progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a investițiilor și a reformelor.
Sumele plătite statelor membre sunt publicate în Tabloul de bord privind redresarea și reziliența, care arată progresele înregistrate în punerea în aplicare a planurilor naționale de redresare și reziliență în mod transparent.
Președinta Ursula von der Leyen a declarat: „Am vești bune pentru România. S-au înregistrat progrese suficiente în cadrul planului său național de redresare și reziliență, România fiind astfel pregătită să primească o primă plată în cadrul NextGenerationEU. Odată ce statele membre vor da undă verde, România va primi 2,6 miliarde EUR ca urmare a progreselor sale bune și rapide în punerea în aplicarea primului set de reforme și investiții din cadrul planului. Printre acestea se numără măsuri de intensificare a luptei împotriva corupției, precum și reforme care vizează reducerea părăsirii timpurii a școlii și etape preliminare importante în reformarea sistemului public de pensii. Mult succes în continuare României! Comisia vă este alături de pe drumul către redresare.”
Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat, la rândul său: „Felicitări României pentru îndeplinirea primelor 21 de jaloane și ținte stabilite în planul său de redresare și reziliență. Multe dintre acestea vor contribui la tranziția verde a României, prin măsuri de decarbonizare a economiei și de promovare a transportului durabil, cu accent pe dezvoltarea infrastructurii feroviare. De asemenea, România își îmbunătățește administrația fiscală și sistemul de educație, precum și lupta împotriva corupției. Odată ce evaluarea Comisiei va fi revizuită și aprobată de statele membre, România urmează să primească granturi și împrumuturi în valoare de 2,6 miliarde EUR, care vor contribui la crearea unei economii mai reziliente, cu beneficii considerabile pentru cetățeni și întreprinderi.”
Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a adăugat: „Astăzi dăm undă verde primei cereri de plată a României în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, după ce am ajuns la concluzia că aceasta a îndeplinit primele 21 de jaloane și ținte ale planului său ambițios. Printre acestea se numără reforme importante pentru decarbonizarea economiei României, îmbunătățirea funcționării administrației publice și consolidarea rezilienței economice și sociale. România și-a consolidat, de asemenea, sistemele de audit și control, care sunt esențiale pentru a se asigura că fondurile NextGenerationEU oferă beneficii maxime cetățenilor și firmelor. După ce Consiliul își va da acordul, Comisia va plăti 2,6 miliarde EUR sub formă de împrumuturi și granturi: un bust de încredere atât de necesar în această perioadă dificilă pentru toate economiile noastre și o încurajare puternică adresată României de a continua pe această traiectorie de investiții și reforme.”
Pentru informații suplimentare
Evaluare preliminară
Întrebări și răspunsuri privind cererea de plată a României în cadrul NextGenerationEU
Comunicat de presă: 1,8 miliarde EUR sub formă de prefinanțare pentru România
Știri zilnice: 1,9 miliarde EUR sub formă de prefinanțare suplimentară pentru România
Întrebări și răspunsuri: Planul de redresare și reziliență al României în valoare de 29,2 miliarde EUR
Fișă informativă privind Planul de redresare și reziliență al României
Propunere de decizie de punere în aplicare a Consiliului
Anexă la Propunerea de decizie de punere în aplicare a Consiliului
Document de lucru al serviciilor Comisiei
Mecanismul de redresare și reziliență
Tabloul de bord privind redresarea și reziliența
Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență
Întrebări și răspunsuri: Mecanismul de redresare și reziliență
Site-ul web „UE ca debitor”
Tabloul de bord privind redresarea și reziliența
Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență
Întrebări și răspunsuri: Mecanismul de redresare și reziliență
Site-ul web „UE ca debitor”