Raportul final și documentul de lucru al serviciilor Comisiei care îl însoțește identifică potențialele preocupări în materie de concurență pe piețele în creștere rapidă ale produselor și serviciilor legate de internetul obiectelor din Uniunea Europeană.
Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Sectorul internetului obiectelor destinat consumatorilor devine tot mai mult parte din viața noastră de zi cu zi. Constatările finale ale anchetei noastre sectoriale confirmă preocupările identificate în raportul preliminar. Aceasta este o piață cu bariere mari la intrare, cu puțini actori integrați pe verticală și cu preocupări legate de accesul la date, interoperabilitate sau practici de exclusivitate, printre altele. Suntem încrezători că rezultatele anchetei sectoriale vor oferi orientări cu privire la viitoarea activitate de asigurare a respectării legislației și de reglementare a Comisiei. Sperăm, de asemenea, că aceasta va stimula întreprinderile să abordeze în mod proactiv aceste preocupări.”
Documentele publicate astăzi prezintă constatările Comisiei, care țin seama de observațiile primite în cadrul consultării publice cu privire la raportul preliminar din iunie 2021 și confirmă concluziile raportului preliminar publicat în iunie 2021. Observațiile includ contribuții din partea părților interesate, cum ar fi principalii actori ai internetului obiectelor destinat consumatorilor, producătorii de dispozitive inteligente, furnizorii de servicii de conținut creativ, asociațiile sau operatorii de telecomunicații.
Principalele constatări ale anchetei sectoriale
Principalele constatări ale anchetei sectoriale privind internetul obiectelor destinat consumatorilor se referă la următoarele elemente, menționate și în raportul preliminar: (i) caracteristicile produselor și serviciilor legate de internetul obiectelor destinat consumatorilor, (ii) caracteristicile concurenței pe aceste piețe, (iii) principalele domenii de preocupări potențiale exprimate de părțile interesate în legătură cu funcționarea actuală a piețelor internetului obiectelor destinat consumatorilor, precum și cu perspectivele de viitor.
Caracteristicile produselor și serviciilor legate de internetul obiectelor destinat consumatorilor
Constatările anchetei sectoriale indică faptul că internetul obiectelor destinat consumatorilor crește rapid și devine tot mai mult o parte a vieții noastre de zi cu zi. În plus, există o tendință de creștere a disponibilității asistenților vocali ca interfețe pentru utilizatori, care permit interacțiunea cu alte dispozitive inteligente și servicii legate de internetul obiectelor destinat consumatorilor.
Caracteristicile concurenței pe piețele produselor și serviciilor legate de internetul obiectelor destinat consumatorilor
Majoritatea părților interesate care au participat la ancheta sectorială indică faptul că unul dintre principalele obstacole în calea intrării pe piață sau a extinderii în acest sector este costul investițiilor în tehnologie, care sunt foarte ridicate pe piața asistenților vocali. O altă barieră importantă în ceea ce privește intrarea pe piață este situația concurențială, un număr mare de părți interesate raportând dificultăți în a concura cu întreprinderi integrate pe verticală care și-au construit propriile ecosisteme în cadrul sectorului internetului obiectelor destinat consumatorilor și în afara acestuia (de exemplu, Google, Amazon sau Apple). Întrucât acești actori furnizează sistemele de operare a dispozitivelor inteligente și mobile cel mai des utilizate, precum și principalii asistenți vocali, ei determină procesele de integrare a dispozitivelor și serviciilor inteligente într-un sistem de internet al obiectelor destinat consumatorilor.
Principalele domenii care pot genera preocupări
Părțile interesate și-au exprimat îngrijorarea cu privire la următoarele domenii:
Anumite practici de exclusivitate și de legare în legătură cu asistenții vocali, precum și practici care limitează posibilitatea de a utiliza asistenți vocali diferiți pentru același dispozitiv inteligent.Poziția asistenților vocali și a sistemelor de operare a dispozitivelor inteligente în calitate de intermediari între utilizatori, pe de o parte, și dispozitivele inteligente sau serviciile legate de internetul obiectelor destinat consumatorilor, pe de altă parte. Această poziție, combinată cu rolul lor cheie în generarea și colectarea datelor, le-ar permite să controleze relațiile cu utilizatorii. În acest context, părțile interesate și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la facilitatea descoperirii și la vizibilitatea serviciilor lor legate de internetul obiectelor destinat consumatorilor.Accesul extins al furnizorilor de asistenți vocali la date, inclusiv la informații privind interacțiunile utilizatorilor cu dispozitive inteligente ale terților și cu servicii legate de internetul obiectelor destinat consumatorilor. Părțile interesate consideră că accesul la volume mari de date și acumularea unor cantități mari de date le permit furnizorilor de asistență vocală să își îmbunătățească poziția pe piață și să își exercite mai ușor influența pe piețele adiacente.Lipsa de interoperabilitate în sectorul internetului obiectelor destinat consumatorilor, din cauza prevalenței tehnologiei brevetate, care conduce uneori la crearea unor „standarde de facto”. În special, se pare că un număr de furnizori de asistenți vocali și de sisteme de operare controlează în mod unilateral procesele de interoperabilitate și de integrare și sunt capabili să limiteze funcționalitățile dispozitivelor inteligente și ale serviciilor legate de internetul obiectelor destinat consumatorilor ale terților, în raport cu propriile lor dispozitive și servicii.Acțiuni întreprinse în urma anchetei sectoriale
Informațiile colectate în contextul anchetei sectoriale privind internetul obiectelor destinat consumatorilor vor oferi orientări pentru activitatea viitoare a Comisiei în materie de asigurare a respectării normelor și de reglementare. Orice măsură de asigurare a respectării normelor în materie de concurență în urma anchetei sectoriale ar trebui să se bazeze pe o evaluare de la caz la caz. În plus, concluziile care decurg din ancheta sectorială vor sta la baza activității viitoare a Comisiei de punere în aplicare a strategiei sale digitale. Mai precis, constatările acestei anchete sectoriale vor contribui, de asemenea, la dezbaterea legislativă în curs privind propunerea Comisiei referitoare la Actul legislativ privind piețele digitale.
În plus, anchetele sectoriale de acest tip pot stimula întreprinderile să își revizuiască practicile comerciale. În acest context, Comisia ia act de recenta revizuire de către Amazon a unora dintre condițiile dintre întreprinderi aplicabile serviciilor sale automate și inteligente de reînnoire a comenzilor de produse.
Context
Ancheta sectorială privind internetul obiectelor destinat consumatorilor a fost lansată la 16 iulie 2020, ca parte a strategiei digitale a Comisiei și ca urmare a unui anunț inclus în Comunicarea Comisiei intitulată „Conturarea viitorului digital al Europei”. În iunie 2021, Comisia a publicat raportul preliminar în care sunt prezentate constatările sale inițiale. În cursul anchetei, Comisia a colectat informații de la peste 200 de întreprinderi de diferite dimensiuni, care își desfășoară activitatea pe piețele de produse și servicii legate de internetul obiectelor destinat consumatorilor și al căror sediu se află în Europa, Asia și Statele Unite. În plus, aceste societăți au partajat cu Comisia peste 1 000 de acorduri. Comisia a primit, de asemenea, 26 de contribuții de la părțile interesate în timpul consultării publice privind raportul preliminar.
Raportul final poate fi găsit aici, împreună cu documentul de lucru însoțitor al serviciilor Comisiei.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați documentul cu întrebări și răspunsuri privind raportul preliminar și site-ul web dedicat anchetei sectoriale.