Este primul grup din noua generație de grupuri de dezbatere ale cetățenilor lansată în urma Conferinței privind viitorul Europei, care include practici participative și deliberative în procesul Comisiei Europene de elaborare a politicilor în anumite domenii strategice esențiale.

Reducerea deșeurilor, în special a celor alimentare, face obiectul unei propuneri legislative incluse în Programul de lucru al Comisiei pe 2023, în concordanță cu propunerile Conferinței privind viitorul Europei și ale Strategiei „De la fermă la consumator”.

Scopul grupului este de a le permite cetățenilor să delibereze în mod colectiv cu privire la acest subiect. Cetățenii vor formula recomandări care vor contribui la activitatea Comisiei referitoare la risipa alimentară, inclusiv la propunerea legislativă menționată anterior, și la efortul mai amplu de atingere a țintelor UE de reducere a risipei alimentare.

Grupul este constituit din cetățeni selectați aleatoriu, reprezentativi pentru diversitatea UE din punct de vedere geografic (a originii naționale și din mediul urban/rural) și din punctul de vedere al genului, vârstei, mediului socioeconomic și nivelului de studii. O treime dintre participanți sunt tineri cu vârsta sub 26 de ani.  

Etapele următoare

Grupul se va întruni între decembrie 2022 și februarie 2023. Prima sesiune va avea loc în perioada 16-18 decembrie la Bruxelles și va fi deschisă de vicepreședinta pentru democrație și demografie Dubravka Šuica și de Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate și siguranță alimentară. A doua întrunire a grupului va avea loc online între 20 și 22 ianuarie. Sesiunea finală se va desfășura la Bruxelles în perioada 10-12 februarie, cu prezentarea raportului de către grup Comisiei.

Context

În orientările sale politice din iulie 2019, președinta von der Leyen a solicitat organizarea unei Conferințe privind viitorul Europei, ca parte dintr-un nou impuls pentru democrația europeană – și s-a angajat să acționeze în legătură cu rezultatele acesteia.

Pornind de la succesul conferinței, Comisia integrează practici participative și deliberative în setul său de instrumente de elaborare a politicilor. Grupurile de dezbatere ale cetățenilor fac acum parte din procesul Comisiei de elaborare a politicilor în unele domenii-cheie. Grupurile din această nouă generație de grupuri de dezbatere vor delibera cu privire la inițiativele pentru anul viitor referitoare la risipa alimentară, la mobilitatea în scopul învățării și la lumile virtuale.

În 2020, în UE, au fost produse aproape 57 de milioane de tone de deșeuri alimentare (127 kg de persoană), cu o valoare de piață asociată estimată la 130 de miliarde de euro. Din totalul deșeurilor alimentare, gospodăriile au produs 55 %. În plus, risipa alimentară are efecte semnificative asupra mediului și reprezintă cauza a aproximativ 5 % din emisiile de gaze cu efect de seră din UE asociate amprentei globale a consumului alimentar din UE.

Reducând risipa alimentară, ne putem diminua în mod substanțial consumul de resurse și energie. Combaterea risipei alimentare este o reușită pe trei planuri: duce la economii de alimente pentru consumul uman, ajută fermierii, întreprinderile și consumatorii să economisească bani și determină o reducere a impactului producției și al consumului de alimente asupra mediului.

UE și statele sale membre s-au angajat să respecte obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, care prevăd înjumătățirea, până în 2030, a deșeurilor alimentare pe cap de locuitor pe plan mondial la nivelul comerțului cu amănuntul și al consumatorilor și reducerea pierderilor de alimente de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente.

Progresele înregistrate până acum nu au avansat la scara scontată și nici în ritmul necesar pentru atingerea acestui obiectiv. Introducerea unor ținte la nivelul UE, obligatorii din punct de vedere juridic, în ceea ce privește risipa alimentară, printr-o nouă propunere legislativă, urmărește să accelereze progresul UE în această privință. De asemenea, introducerea acestor ținte va determina statele membre să se angajeze să întreprindă acțiuni ambițioase de reducere a risipei alimentare la nivel național.

Pentru informații suplimentare

Discuțiile din cadrul grupului de dezbatere al cetățenilor pot fi urmărite în direct:
Discuțiile în plen din 16 decembrie: 14:00-18:00
Discuțiile în plen din 18 decembrie: 09:00-12:30

Comunicare referitoare la Conferința privind viitorul Europei

Anexă

Raportul final

Discursul președintei von der Leyen la ceremonia de închidere a conferinței [9 mai 2022]

Fișă informativă privind conferința

Programul de lucru al Comisiei pentru 2023

Risipa alimentară

Sursa: Conferința privind viitorul Europei – acțiuni ulterioare: Comisia găzduiește primul grup de dezbatere al cetățenilor europeni pe tema reducerii risipei alimentare