Acesta deschide oportunități de finanțare în valoare de peste 1,7 miliarde EUR în 2022, pentru ca întreprinderile care aduc inovații radicale să se extindă și să creeze noi piețe, de exemplu în domeniul informaticii cuantice, al bateriilor de nouă generație și al terapiei genice. Lansat în martie 2021 ca noutate majoră a programului Orizont Europa, Consiliul European pentru Inovare dispune de un buget total de peste 10 miliarde EUR în perioada 2021-2027.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Consiliul European pentru Inovare a sprijinit deja 4 întreprinderi- unicorn și peste 90 de întreprinderi-centaur. Programul de lucru pentru acest an se bazează pe cea mai mare finanțare anuală acordată vreodată antreprenorilor și cercetătorilor vizionari, precum pe noi măsuri de sprijinire a femeilor inovatoare și a întreprinderilor în curs de extindere. Europa este hotărâtă să sprijine inovarea și noile tehnologii și suntem pe cale să ne îndeplinim ambiția de a construi fabrica de întreprinderi-unicorn a Europei sub egida CEI.”

Ce este nou în programul de lucru pentru 2022?Programul de lucru pentru 2022 al Consiliului European pentru Inovare (CEI) are mai multe elemente noi, simplificând procesul de depunere a cererilor și contribuind la politicile UE.

Noutăți

O nouă inițiativă a CEI – „Scale-Up 100”: După ce, începând din 2018, a sprijinit deja peste 2 600 de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și întreprinderi nou-înființate, CEI introduce inițiativa „Scale-up 100” pentru a identifica 100 de întreprinderi promițătoare din domeniul tehnologiei „deep tech” din UE care au potențialul de a deveni întreprinderi-unicorn (cu o valoare de peste 1 miliard EUR).Investiții de capital de peste 15 milioane EUR: Instrumentul Acceleratorul CEI le va permite întreprinderilor care lucrează la tehnologii de interes strategic european să solicite investiții CEI de peste 15 milioane EUR. Un sprijin mai puternic pentru femeile inovatoare:Elaborarea unui indice al genului și diversității în inovare pentru a identifica decalajele și a încuraja diversitatea în cadrul întreprinderilor. Acest lucru va oferi informații coerente investitorilor, finanțatorilor, clienților și factorilor de decizie.Ediția din 2022 a Premiului UE pentru femeile inovatoare va include două premii suplimentare pentru femeile inovatoare cu vârsta sub 35 de ani. Prin urmare, vor fi acordate în total șase premii: trei premii pentru cele mai promițătoare femei inovatoare din întreaga UE și țările asociate la programul Orizont Europa și trei premii pentru cele mai promițătoare „inovatoare în devenire” cu vârsta sub 35 de ani.Contribuția la prioritățile strategice

Programul de lucru pentru 2022 stabilește un set actualizat de „Provocări ale CEI”. Provocările CEI oferă oportunități de finanțare în domenii tematice cu peste 500 de milioane EUR pentru întreprinderile nou-înființate pentru a dezvolta tehnologii care vor contribui la obiectivul UE de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030, precum și la consolidarea autonomiei strategice în domeniul tehnologiilor cuantice, spațiale și al noilor tehnologii medicale.

Simplificare

CEI se străduiește să își îmbunătățească în permanență procesele în beneficiul solicitanților săi:

Toate celelalte întreprinderi care nu pot fi finanțate de CEI din cauza constrângerilor bugetare vor primi automat marca de excelență, ceea ce le-ar putea ajuta să obțină finanțare din alte instrumente de finanțare ale UE, cum ar fi fondurile structurale, fondurile de redresare sau alte surse. În 2022, vor fi deschise termene mai frecvente de depunere a candidaturilor pentru Tranziția și Acceleratorul CEI, cu un proces continuu de depunere a candidaturilor pentru Tranziția CEI. În plus, cei care candidează pentru a doua oară la Acceleratorul CEI vor avea posibilitatea de a descrie și de a susține cu argumente îmbunătățirile aduse în ceea ce privește noua lor candidatură. Finanțarea și sprijinul din partea Consiliului European pentru Inovare în 2022Instrumentul Pathfinder al CEI (350 milioane EUR) dedicat echipelor multidisciplinare de cercetare pentru proiecte de cercetare vizionare care au potențialul de a duce la tehnologii revoluționare.Tranziția CEI (131 milioane EUR) pentru a transforma rezultatele cercetării în oportunități de inovare, axându-se pe rezultatele generate de proiectele din cadrul instrumentului Pathfinder al CEI și pe proiectele de validare a conceptului realizate sub egida Consiliului European pentru Cercetare, pentru a maturiza tehnologiile și a crea argumente economice pentru aplicații specifice.Acceleratorul CEI (1,6 miliarde EUR) pentru întreprinderile nou-înființate și IMM-uri în vederea dezvoltării și extinderii unor inovații cu impact ridicat care au potențialul de a crea piețe noi sau de a le perturba pe cele existente.Toate proiectele Consiliului European pentru Inovare au acces la serviciile de accelerare a dezvoltării de întreprinderi, care pun la dispoziție instructori, mentori și expertiză, oferă oportunități de parteneriate cu corporații, investitori și alte părți interesate, dar și o serie de alte servicii și evenimente.

În urma publicării programului de lucru, marți, 22 februarie, va avea loc o zi de informare pentru a oferi detalii despre cum funcționează Consiliul European pentru Inovare, cum se solicită finanțare, cine este eligibil și care sunt noutățile din acest an. În cadrul sesiunilor vor fi prezentate, printre altele, informații referitoare la oportunitățile de finanțare pentru echipele de cercetare, întreprinderile nou-înființate, IMM-uri și investitori.

Context CEI a fost lansat în martie 2021 ca o noutate majoră în cadrul programului Orizont Europa, după încheierea cu succes a fazei-pilot care s-a derulat în perioada 2018-2020. Are un buget total de peste 10 miliarde EUR în perioada 2021-2027. Strategia și punerea sa în aplicare sunt coordonate de comitetul CEI, care are membri independenți numiți din lumea inovării (antreprenori, cercetători, investitori, întreprinderi și alții din ecosistemul inovării). Comitetul CEI a aprobat programul de lucru pentru 2022.

CEI adoptă o abordare proactivă în ceea ce privește gestionarea finanțării sub conducerea managerilor de programe ai CEI, care dezvoltă viziuni pentru inovare și tehnologii revoluționare și orientează portofoliile de proiecte în vederea atingerii acestor obiective.

CEI a început punerea în aplicare înaintea majorității celorlalte părți ale programului Orizont Europa și a selectat deja pentru finanțare 164 de IMM-uri și întreprinderi nou-înființate, 56 de proiecte de cercetare de vârf și 29 de proiecte pentru a aduce tehnologii revoluționare din laborator în lumea reală.

În cursul fazei-pilot din 2018-2020 și în cursul încorporării schemelor anterioare pentru IMM-uri și tehnologiile viitoare și emergente, CEI:

A sprijinit peste 5 500 de întreprinderi nou-înființate și IMM-uri inovatoare din întreaga Europă, precum și peste 400 de proiecte de cercetare de vârf.Întreprinderile nou-înființate sprijinite de CEI au atras ulterior investiții de aproape 10 miliarde EUR. Multe dintre acestea se extind cu succes, în prezent înregistrându-se în rândul lor peste 90 de întreprinderi-centaur și 4 întreprinderi-unicorn.Un număr tot mai mare de întreprinderi nou-înființate conduse de femei: dintre întreprinderile care au primit finanțare în a doua jumătate a anului 2020, 29 % au un director general femeie, comparativ cu 8 % dintre întreprinderile finanțate în prima jumătate a anului 2020.Fondul CEI, înființat în 2020, a intrat etapa de funcționare completă: Decizii de investiții luate în cazul a 141 de întreprinderi în valoare de peste 630 de milioane EUR.Primele 24 de investiții directe de capital efectuate de Fondul CEI au atras coinvestiții din partea fondurilor cu capital de risc și a altor investitori în valoare de 395 de milioane EUR (de 2,7 ori investiția Fondului CEI).Pentru mai multe informațiiProgramul de lucru al CEI pentru 2022

Fise informative despre programul de lucru al CEI:

Informații generaleBeneficii pentru întreprinderiBeneficii pentru cercetătoriRaportul privind impactul CEI pe 2021

Sursa: Consiliul European pentru Inovare: cele mai mari oportunități anuale de finanțare destinate inovatorilor pentru a se extinde