Cel puțin jumătate din fondurile europene care vor ajunge în Spania sunt destinate proiectelor de construcții și reabilitare energetică.
Prin planul de reziliență, aprobat de Comisia Europeană, Spania va putea să acceseze 140 de miliarde de euro până în 2026, dar lipsa forței de muncă pune în pericol executarea acestui proiect, menit să scoată țara din criza provocată de pandemie.
Se caută zidari, instalatori, electricieni, specialiști în surse regenerabile de energie, iar Confederația Națională a Firmelor de Construcții (CNC) a avertizat că vor fi necesari aproximativ 700.000 de muncitori, până la finalul anului.
Conform datelor actuale, construcțiile vor beneficia, direct sau indirect, de 7 din 10 euro care vor ajunge în Spania prin fonduri europene.
Ca să găsească muncitorii specializați în aceste domenii, constructorii cer guvernului spaniolă să adauge un plan specific de formare oficială pentru construcții.
„Construcțiile reprezintă sectorul cu cea mai mare creștere a angajărilor, atât la nivel trimetral, cât și interanual. Față de trimestrul anterior angajările au crescut cu 63.100 și presupune o creștere de 5%, iar comparativ cu anul trecut, creșterea angajărilor este de 13,30 %, adică 155.800 muncitori în plus”, explică Pedro Fernández-Alén, președintele Confederației Naționale a Firmelor din Construcții.
Companiile spaniole vor să atragă și femeile în rândul noilor angajați, pentru că reprezintă în prezent aproximativ 8% din numărul total de locuri de muncă, dar și tinerii, pentru a contracara îmbătrânirea forței de muncă și pentru a combate șomajul ridicat din rândul acestora.
Confederația Națională a Firmelor din Construcții precizează că cel mai mic salariu pe care îl primește un muncitor în acest sector este de 17.400 de euro pe an, cu aproximativ 4.000 de euro peste salariul minim interprofesional (SMI).
În plus, salariul mediu lunar din sector este de aproximativ 1.900 de euro (aproximativ 22.800 de euro pe an), care ajunge la 2.200 în regiuni precum Țara Bascilor, Asturia sau Navarra.