Consulul României la Castellon, Liviu Popa, face un apel către români, îndemnându-i să se înscrie pe listele primăriilor spaniole pentru a-şi exercita dreptul la vot la alegerile locale din Spania, din 2011.
„Sprijin campania iniţiată de ziarul <<Românul>> pentru votare. Trăim zilnic alături de profesorii, medicii, poliţiştii, politicienii spanioli, plătim taxe şi impozite, ne căsătorim cu spanioli, avem copii cu ei, suntem supăraţi sau mulţumiţi de ei, important este să nu fim indiferenţi şi să mergem să arătăm ce simţim. Să le transmitem un mesaj despre ceea ce vrem noi, românii. O dată la patru ani trebuie să arătăm că ne pasă, să ne implicăm în viaţa socială a oraşelor în care trăim, să arătăm care este părerea noastră!” este mesajul transmis de consul către conaţionalii săi din Comunitatea Valenciană, dar şi pentru cei din întregul regat spaniol.
„La alegerile pentru România au votat 6.000 de români din Comunitatea Valenciană, la cele locale organizate în ţara în care trăim ar trebui să fim de zece ori mai mulţi. Avem ceva de spus. Să mergem să spunem!”, a adăugat Liviu Popa.
În final, diplomatul şi-a exprimat regretul că sunt foarte puţini românii care candidează şi care ne-ar putea reprezenta mai bine interesele în consiliile locale, exprimându-şi totuşi speranţa că, în viitorul apropiat, situaţia s-ar putea schimba.