Pentru prevenirea şi combaterea fenomenului migraţionist, Poliţia de Frontieră Română întreprinde măsurile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea unui control eficient al persoanelor aflate/depistate în zonele de competenţă: în punctele de trecere – pe sensul de intrare şi ieşire din ţară, la frontiera “verde” şi în cei 30 km de la graniţă către interiorul ţării.
La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea au fost dispuse mai multe măsuri pentru gestionarea situaţiei operative în zona de competență. De exemplu, la graniţa cu Ungaria, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în cadrul cooperării specifice, a fost menținută legătura permanentă cu autoritățile maghiare, acestea fiind informate în regim de urgență în situațiile de trecere ilegală a frontierei, în vederea dispunerii măsurilor necesare, efectuarea cercetării în comun și a schimbului rapid de informații.
Astăzi, 19 septembrie 2022, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac (judeţul Arad), a avut loc o întrevedere a inspectorului șef al Poliției de Frontieră Oradea, domnul chestor de poliţie Bondar Marin, cu general de Brigadă al Poliției Ungare, Csongrad-Csanad, domnul general de Brigadă dr. Polyak Zsolt.
Principalul punct al întâlnirii a constat în analizarea situaţiei operative la frontiera comună şi identificare unor soluţii şi derularea unor activităţi concrete care să eficientizeze cooperarea între Poliția de Frontieră Română și Poliția Națională Ungară.
Granița cu Ungaria este frontieră internă a Uniunii Europene, iar prin înființarea punctelor comune de trecere a frontierei, controlul de frontieră se derulează în comun cu autoritățile ungare.
Au fost dispuse și sunt efectuate la acest moment, împreună cu autorităţile din ţara vecină, acțiuni în sistem integrat pe toată frontiera cu Ungaria, respectiv pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, unde dispozitivele de intervenție vor fi angrenate, în mod progresiv, în funcție de dinamica situației operative înregistrate, în diferite zone aflate în competenţa Poliţiei de Frontieră.
În sprijinul acestor activități, în punctele de trecere a frontierei, alături de poliţiştii de frontieră care efectuează formalităţile de control şi verifică autenticitatea documentelor de călătorie şi mijloacele de transport, participă şi echipajele canine ale Poliţiei de Frontieră. Acestea sunt formate din polițiști de frontieră și câini de serviciu şi sunt prezente în permanenţă la misiunile de supraveghere şi control de la graniţă.
O situație statistică privind numărul de migranți depistați în trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat ne arată că presiunea migraționistă este la cote ridicate. Spre exemplu, în anul 2021, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea au fost depistate peste 9.600 de persoane în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, dintre care peste 85% au fost la nivelul Punctelor de Trecere a Frontierei de pe raza județului Arad, iar în primele 8 luni ale acestui an au fost depistați peste 4.000 de cetățeni străini, dintre care aproape 90% au fost la nivelul județului Arad.
Sursa: Cooperare între Poliția de Frontieră Română și Poliția Națională Ungară