Criza nu e ceva nou la români. De fapt, s-ar putea spune că s-a născut odată cu sentimentul de a fi român. Nouă niciodată nu ne-a mers bine şi din asta nu am murit. Fără îndoială că Einstein nu ştia nimic despre România atunci când a spus că după orice criză urmează progresul. Nimic mai adevărat într-o societate în care criza este provocată din exterior sau chiar şi din interior, dar care este dominată până la urmă de sistem.
Dacă afirmaţia lui Einstein ar fi absolută, fără îndoială că România ar trebui să fie acum una dintre cele mai avansate ţări din lume, din păcate însă, tot Einstein a spus-o: totul este relativ. Pe lângă asta, la români criza nu aduce nimic nou. Pe noi criza nu ne învaţă nimic şi am văzut atâtea crize încât nu mai ştim cum să trăim altfel. Ba mai mult, am învăţat de atâţia ani să fentăm criza, să o păcălim.
Cam asta vrea să facă şi guvernul României: să păcălească criza. Problema e că guvernul nu poate emigra aşa cum am făcut noi şi apoi să muncească la spălat toalete. Aşa că mai bine face un imprumut la FMI pe care să-l plătească tot românii de rând care mai devreme sau mai târziu vor fenta şi ei criza, emigrând în Vest. Ce altceva s-ar putea întâmpla cu cei care în aceste vremuri îşi pierd locurile de muncă în România, din cauza lipsei totale de strategie anticriză.
Incapacitatea guvernului de a para criza, nu de a o fenta, este evidentă mai ales că în discursul guvernanţilor nu se regăsesc nici un fel de măsuri sociale de criză. Chiar înainte să vină criza, noi ne-am predat. Culmea este că ne predăm fără să tragem niciun foc.
De câteva săptămâni asistăm la saga FMI, o baladă mioritică presarată cu leitmotive deloc lipsite de semnificatie, precum centura de castitate şi prin care ni se servesc argumente economice de la un preşedinte căruia i se împleticeşte limba la ceas de seara.
La început ni se spunea că nu suntem în criză, că sistemul bancar este solid, dar că acum ne trebuie un credit de 20 sau 30 de miliarde de euro de la FMI, ca să ne asigurăm situaţia, în condiţiile unei deteriorări economice rapide la nivel mondial în următoarea jumătate de an. Pe de altă parte, specialiştii analizează situaţia vorbind despre necesitatea României de a asigura lichiditatea suficientă pentru următoarele luni, când se presupune că multe firme sau debitori trebuie să returneze miliarde de euro în credite. Teoria oficială vorbeşte despre faptul că băncile ar putea încasa banii datoraţi de sectorul privat, adică de investitori şi apoi i-ar putea scoate din ţară, fapt pentru care am rămâne în „pelotas”. Deci noi trebuie să avem bani pe piaţă pentru ca, chipurile, să nu rămână goală visteria băncilor după plata creditelor din sectorul privat.
O altă versiune, la fel de bine, ar putea fi aceasta: statul român, prin minunaţii guvernanţi de astăzi, vrea să evite falimentul unor bănci importante care vor fi afectate în lunile următoare de neplata creditelor şi dacă s-ar asigura suficientă lichiditate pe piaţă, probabil că acestea ar putea să păcălească criza. Desigur, pentru populaţie “avantajele” ar fi acelea ca nu se vor mai putea mări pensiile şi salariile.
Dacă s-ar cunoaşte toate faţetele acestei parodii numite FMI, cu siguranţă că am râde cu toţii mai cu poftă. Din păcate însă, din nou, guvernul României face ce-l taie capul pentru că oricum oalele sparte le plătim noi, contribuabilii. Vorba artistului: „en este jodido pais, siempre estamos en crisis”.
