În data de 18 mai a început perioada de înscriere pentru „Şcoala de vară 2010”, un proiect iniţiat de municipalitate şi adresat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. În acest an este organizată cea de-a 10 ediţie a Şcolii de vară, ce se va desfăşura sub denumirea „Ocolul lumii în 15 zile”.
Consilierul local pe probleme de Familie şi servicii sociale din municipiul Cuenca, Carlos Navarro, a declarat că principalul obiectiv al Şcolii de vară este acela de a desfăşura activităţi educative cu caracter informal, care să contribuie la dezvoltarea integrală a minorilor, realizându-se totodată o funcţie preventivă, integratoare şi de socializare. Acest proiect urmează să se desfăşoare în două şcoli din localitate, respectiv Fray Luis de León şi Ciudad Encantada. Părinţii care doresc să obţină mai multe detalii despre derularea acestor activităţi se pot adresa Primăriei oraşului Cuenca.