Pregătirea unui pachet pentru trimiterea în România nu este o treabă complicată, mai ales dacă ai făcut măcar unul, o dată în viață, și a ajuns la destinație.

Situația este însă diferită dacă vrem să trimitem obiecte fragile la distanțe mari. Și aici mă refer la pahare, flori, electronice, parfumuri etc.

Ca să ajungă cu bine la destinație trebuie să avem grijă cum le aranjăm în cutie și cum trebuie împachetate ca să nu se deterioreze în timpul transportului.

DE CE ANUME AVEM NEVOIE CA SĂ FACEM UN PACHET

  • O cutie trainică: aveți nevoie de una destul de mare în care să încapă toate obiectele și cu cât este mai solidă cu atât e mai bine. De exemplu, puteți folosi cutii din lemn sau din material mai dur. Dezavantajul la cutiile din lemn, de pildă, este că au o greutate mai mare și pot mări prețul pachetului. Din fericire, cutiile din carton pot fi foarte utile mai ales dacă aveți încredere în firma de pachete cu care trimiteți în România. O cutie din carton poate fi o soluție ieftină și viabilă, care poate fi întărită cu bandă adezivă după închidere.
  • banda adezivă de calitate
  • hârtie pentru învelit – ziarele pot fi un material ideal pentru împachetarea obiectelor din sticlă
  • plasticul cu bule de aer
  • alte materiale pentru ambalare cum este spuma sau floricelele

Felul in care se aranjează conținutul pachetului este foarte important. Noi le recomandăm clienților să folosească și cofrage de ouă pentru că sunt excelente pentru amortizarea mișcării pe parcursul transportului. Oricum, mașinile noastre sunt adaptate special ca să putem așeza pachetele pe mai multe niveluri și să nu fie o greutate mare pe cele de jos„, ne explică Mihai Roth, director de comunicare în cadrul firmei de transport pachete Logistica Trans Rom Neluțu Moise din Spania.

După ce facem rost de aceste lucruri putem să începem împachetarea fiecărui obiect fragil.

CÂTEVA REGULI DE CARE MERITA SA-TI ADUCI AMINTE

  • înveliți obiectul în hârtie și apoi cu plasticul cu bule de aer, după care aplicați banda adeziv de jur împrejur pe partea de jos a cutiei trebuie să puneți un strat de carton sau material protector
  • după aceea așezați obiectul sau obiectele, dacă sunt mai multe, și presărați printre ele material izolant așa cum sunt floricele de spuma. Îndesați bine ca să nu existe spații goale între obiecte ca să nu se poată lovi unele de altele în timpul transportului.
  • următorul pas este să închideți cutia și să încercați să o mișcați puțin ca să vedeți dacă se produce vreo deplasare a conținutului din interiorul cutiei. Dacă se întâmplă asta, trebuie să introduceți mai mult material izolant.
  • După ce v-ați asigurat că obiectele fragile sunt bine poziționate și nu au loc ca să se miște în interiorul pachetului, puteți să închideți cutia și să o asigurați cât mai bine de jur împrejur cu bandă adezivă.

Dacă vreți și mai multă protecție, puteți să băgați pachetul intr-o cutie suplimentară, mai mare, dar în care trebuie să introduceți, de asemenea, material izolant ca să nu existe loc pentru deplasarea conținutului.

Dacă aveți mai multe obiecte este de preferat să folosiți cutii separate, în interiorul cutiei principale. Dacă băgați mai multe cutii, nu uitați să le așezați pe cele mai grele pe partea de jos a pachetului.

În cazul în care cutia este mai înaltă decât conținutul pachetului, transportatorii recomandă să decupați cutia, dacă este din carton, și apoi să lipiți cu banda adezivă, în așa fel încât să nu existe loc pentru deplasarea conținutului din cutie.

Televizoarele, calculatoarele și electronicele

Pentru electronice, firmele de transport pachete din Spania spre România recomandă întotdeauna să păstrezi cutia originală, mai ales dacă este vorba de un calculator sau de un televizor de mari dimensiuni.

Un alt sfat pe care-l dăm persoanelor care doresc să trimită pachete pe ruta România Spania este să ne spună dacă este vorba de un pachet cu obiecte fragile. Uneori există teama că se aplica taxe vamale, dacă sunt aparate electronice în pachet, însă de când suntem în cadrul Uniunii Europene acest lucru nu mai este valabil”, ne mai spune Mihai Roth, director de comunicare la firma de pachete Logistica Nelutu Moise Spania.

O altă recomandare pentru cei care vor să trimită un pachet cu conținut fragil este desigur să scrie pe cutie „fragil” și să deseneze săgeți în sus în așa fel încât transportatorii să știe care este partea mai grea a pachetului.

Pentru mai multe sfaturi și informații despre trimiterea pachetelor în România accesați pagina web a firmei de transport pachete Logistica Trans Rom Neluțu Moise.