OBTINERE PASAPORT SIMPLU Atentie! Pentru obtinerea documentelor de calatorie, respectiv titlu de calatorie, pasapoarte electronice temporare, simple si CRDS este necesara solicitarea unei programari la datele de contact ale consulatului (email, fax, telefon), sau direct la sediul acestuia.
PAŞAPORTUL SIMPLU se elibereazã cetãţenilor români cu domiciliul in Romania (conform legii, o persoana poate avea un singur domiciliu si mai multe resedinte temporare) si cetatenilor romani cu domiciliul in străinătate.
Noua procedura de eliberare a pasapoartelor electronice si a titlurilor de calatorie presupune prezenta obligatorie a solicitantului la sediul consulatului, inclusiv a minorilor, avand in vedere ca este necesara prelevarea amprentelor, fotografia si semnatura digitala. De asemenea, este necesara prezentarea in original a tuturor actelor necesare eliberarii documentelor de calatorie.
PAŞAPORTUL SIMPLU PENTRU CETÃŢENII CU DOMICILIUL IN ROMANIA
Documente necesare:
- Cererea tip;
- Cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original. Cartea de identitate provizorie poate fi acceptată doar dacă este însoţită de certificatul de naştere, în original;
- Paşaportul anterior, dacă este cazul;
- În cazul declarării furtului/pierderii paşaportului simplu, este necesară prezentarea dovezii eliberate de organele de poliţie a statului de reşedinţă cu traducerea efectuată de un traducător autorizat;
- În cazul distrugerii paşaportului simplu, se va prezenta paşaportul distrus sau deteriorat sau fragmente din acesta, cu condiţia ca acestea să cuprindă elemente care să facă posibilă identificarea documentului;
Termen de eliberare: maxim 3 luni de zile de la data depunerii cererii.
Pentru minorii sub 14 ani:
· Cererile care privesc eliberarea paşaportului simplu pentru minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani se formulează de către ambii părinţi, de părintele supravieţuitor, de părintele căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, de reprezentantul legal;
· Cererile pot fi formulate doar de către unul dintre părinţi atunci când este împuternicit de către celălalt părinte prin procură specială, autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, ori când există acordul scris al acestuia, autentificat în aceleaşi condiţii;
· Atunci când, din motive obiective, nici unul dintre părinţi nu se poate prezenta la misiune/oficiu, cererile prevăzute mai sus, pot fi formulate de o persoană împuternicită de către părinţi prin procură specială, autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, care se prezintă împreună cu minorul;
· certificatul romanesc de naştere al minorului, în original;
· paşaportul anterior, dacă este cazul;
· cartile de identitate ale părinţilor sau a reprezentantului legal, aflate în termen de valabilitate, în original.
· certificatul de deces, hotărârea judecătorească de încredinţare a minorului rămasă definitivă şi irevocabilă, în original şi copie xerox, în cazul în care se prezintă doar declaraţia unuia dintre părinţi;
Termen de eliberare: maxim 3 luni de zile de la data depunerii cererii
Pentru minorii în vârstă de peste 14 ani:
· Cererile care privesc eliberarea paşaportului simplu pentru minorul in vârsta de peste 14 ani se formulează de catre minor, in prezenta ambiilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal;
· Cererile pot fi formulate doar in prezenta unui singur părinte atunci când este împuternicit de către celălalt părinte prin procură specială, autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, ori când există acordul scris al acestuia, autentificat în aceleaşi condiţii;
· Atunci când, din motive obiective, nici unul dintre părinţi nu se poate prezenta la misiune/oficiu, cererile prevăzute mai sus, pot fi formulate in prezenta unei persoane împuternicită de către părinţi prin procură specială, autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, care se prezintă împreună cu minorul;
· Cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie, aflate în termen de valabilitate, în original. Cartea de identitate provizorie poate fi acceptată doar dacă este însoţită de certificatul de naştere, în original;
· Paşaportul anterior, dacă este cazul;
· Declaraţia autentificata a ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal, care să ateste acordul cu privire la eliberarea unui paşaport simplu pentru minor;
· Certificatul de deces, hotărârea judecătorească de încredinţare a minorului rămasă definitivă şi irevocabilă, în original şi copie xerox, în cazul în care se prezintă doar declaraţia unuia dintre părinţi;
· Cartile de identitate valabile ale părinţilor, în original.
Termen de eliberare: maxim 3 luni de zile de la data depunerii cererii. (Sursa: http://madrid.mae.ro)