Peste 200 de pasageri au ajuns în această seară la Barcelona după ce avionul companiei Wizz Air cu care plecaseră de la București și-a schimbat traseul.
Unul dintre pasageri a luat legătura cu redacția Românul ca să denunțe faptul că au fost lăsați singuri în aeroport și că nu au primit explicații după ce avionul a aterizat pe aeroportul El Prat din Barcelona.
„Am plecat de la București cu întârziere și pe lângă asta am fost aduși la Barcelona, după ce ni s-a spus că nu se poate ateriza la Madrid din cauza vremii. Am prieteni care mă așteaptă la Madrid și îmi spun că deși a fost furtună pe aeroportul de acolo sunt avioane care aterizează și decolează. Suntem în aeroport și nu e nimeni de la companie care să ne ofere informații”, ne-a declarat Viorel Șerban, pasager în zborul W63171.
Avionul companiei ungare trebuia să ajungă la Madrid la ora locală 19:40, dar a aterizat în jurul orei 22 pe aeroportul din Barcelona.
Pe site-ul flightradar24.com se vede cum avionul a făcut mai multe ocolluri în apropierea Madridului după care a aterizat la Barcelona.
„Au venit niște angajați de la Swissport care nu au nici o legătură cu Wizz Air și ne cer să semnăm pe o listă ca să ne ducă la autocare. Noi nu vrem să mergem cu autocarul până la Madrid”, ne-a mai spus Viorel Șerban.
Pasagerii sunt nemulțumiți de varianta continuării călătoriei cu autocarul până la Madrid și așteaptă explicații din partea companiei aeriene.
Printre persoanele deviate la Barcelona se află și minori, iar o nouă călătorie de câteva ore cu autocarul până la Madrid nu este pe placul pasagerilor.
Consulatul României de la Barcelona a luat legătura prin telefon cu persoanele afectate și precizează că deocamdată compania aeriană are datoria să le ofere o soluție pentru continuarea călătoriei, după care oamenii vor putea să denunțe situația prin care trec în aceste momente și să ceară explicații.
După mai bine de o oră de la aterizarea la Barcelona, pasagerii au fost îmbarcați în autocare pentru continuarea călătoriei spre Madrid.