Ambasada României la Madrid a găzduit în zilele de 14 şi 15 februarie sesiunea de prezentare a unui nou proiect iniţiat în parteneriat cu WSC International şi compania de Management şi Consultanţă SC Realdecision din România. Proiectul constă într-o serie de cursuri de formare în domeniul managementului de proiecte şi comunicare, adresate românilor din Spania.
În acest sens, s-a organizat o sesiune pilot, cu prezentarea unor module – Management de Proiecte şi Inteligenţă Emoţională, precum şi a unui studiu de caz, iar participanţilor le-au fost oferite mape cu suportul de curs.
La această prima sesiune au fost prezenţi peste 65 de participanţi din rândul comunităţii româneşti, printre care tineri profesionişti, preşedinţi sau membri ai asociaţiilor româneşti, jurnalişti, profesori şi studenţi.
Organizatorii intenţionează să ofere pe parcursul anului 2009 o serie de sesiuni de formare în cadrul unei caravane româneşti de management, care să se deplaseze în zone ale Spaniei acolo unde există interes din partea comunităţii.
Reamintim că acest proiect cu caracter gratuit este deschis tuturor acelor persoane care doresc să obţină noţiuni privind gestionarea de proiecte, creşterea capacităţii manageriale, leadership şi dezvoltarea abilităţilor de organizare şi de comunicare. (Sursa: Ambasada României în Spania)