Consilierul local al primăriei din Alcalá de Henares, Jesús Fernández, a înmânat recent diplomele de “Cuidador Infantil” şi “Asistente de Geriatría” acelor străini care au urmat cursurile gratuite promovate de municipalitate.
Programul gratuit de formare destinat persoanelor imigrante a fost iniţiat în mai 2008 şi până acum a atras participarea a 450 de străini. Recent, consilierul pentru Vârsta a 3 – a şi pentru Integrare, Jesús Fernández, a oferit 50 de diplome celor care au participat la ultimele cursuri de Formare pentru Imigranţi (Cursos de Formación Ocupacional para Población Inmigrante), în cadrul specializărilor “Asistente de Geriatría” şi “Cuidador Infantil”. De asemenea, aproape 90 de Alcaláini au primit certificatul de participare la prima Săptămână a Locurilor de Muncă INTERJOB care a avut loc în 2009.
“Suntem foarte mândri de modul în care a fost primit acest curs, care a apărut datorită colaborării dintre consilierii de Muncă şi Integrare şi care a ajutat la formarea profesională a 450 de persoane începând din mai anul trecut„, a precizat Jesús Fernández.
Cursurile de „Asistent infantil” şi de „Asistent de geriatrie” au durat 4 luni, timp în care participanţii au primit formarea specifică pentru îngrijirea bătrânilor şi a copiilor în casă şi la şcoală.
Aceste cursuri vor continua şi sunt deschise oricărui străin care se află înregistrat la primăria din Alcalá de Henares cu cel puţin 6 luni înainte şi la Biroul de Ocupare a Forţei de Muncă (Oficina de Empleo).
În 2008, 175 de imigranţi au primit diplomele de participare la cursurile “Cocina Básica Española”, “Auxiliar de Ayuda a Domicilio”, “Cuidador Infantil” şi “Asistente de Geriatría”, iar în 2009, 277 de persoane s-au pregătit la aceleaşi cursuri.
La înmânarea diplomelor, responsabilul cu Integrarea, Jesús Fernández a remarcat importanţa imigraţiei pentru oraşul Alcalá de Henares. “Integrarea imigranţilor este una dintre cele mai importante provocări cu care ne confruntăm pentru că populaţia imigrantă măsoară deja 40 de mii de membri. Din partea noastră se consideră necesar să favorizăm posibilităţile de integrare laborală a acestui colectiv pentru că ştim că întâmpină dificultăţi de adaptare pe o piaţă a muncii în continuă schimbare„.