Congresul conservatorilor l-a confirmat preşedinte pe Daniel Constantin, care a obţinut 975 (faţă de 398 ale contracandidatului său, Petru Mărginean). Noul preşedinte al conservatorilor crede că este nevoie de un nou început pentru partid, pentru ca acesta să aibă un drum propriu la alegerile din 2012, dar să rămână deschis colaborărilor cu partidele din opoziţie. PC a mers în ultimele două cicluri electorale cot la cot cu
„Vă chem alături de mine pe toţi primarii, viceprimarii şi aleşii locali să pregătim acest partid să meargă singur la alegerile din 2012. Vom deveni un partid al primarilor şi al aleşilor locali şi ne vom impune astfel drumul propriu în politica românească„, a declarat Daniel Constantin, iar preşedintele fondator, Dan Voiculescu, a adăugat că partidul nu are acorduri politice care să-l oblige la alianţe, dar că relaţiile bune cu PSD şi PNL trebuie să se materializeze într-o opoziţie puternică la actuala putere. Noul statut al partidului adoptat la congres prevede introducerea funcţiei de prim-vicepreşedinte, în care a fost validat Cristian Popescu Piedone. Secretar general al PC este Codruţ Şereş.