Trebuie sa acceptam realitatea ca in cele din urma avem Parlamentul perfect. Este cel pe care-l meritam si pe care, de altfel, l-au votat chiar romanii, de aceasta data fara nici o suspiciune de frauda.

Dupa alegerile de duminica, 9 decembrie, s-au spus multe in mica noastra agora: ca in Parlament au intrat toti penalii, toate fetele lui tata si toti coruptii; ca cei care au votat cu Dan Diaconescu si partidul sau sunt spalati pe creier si ca datorita USL, Romania se va indrepta acum cu fata catre Est etc.

Toate au pana la un punct o motivatie reala si toate sunt exagerate. Cel mai ingrijorator este faptul ca nu prea exista alternative la penali si demagogi, pentru ca lipsesc politicienii curati. Dar aceasta nu este decat consecinta faptului ca majoritatii romanilor care voteaza nu-i pasa cine conduce atata vreme cat stomacul este plin si oamenii isi aud numele la microfon.

Voteaza cu doua maini chiar daca stiu ca o fac prost si ca cel pe care-l trimit in parlament e un corupt, inca nedovedit. Mai mult decât atât! Sunt siguri ca o sa le fure drepturile si banii publici, dar voteaza, uneori pe principiul ca „astia n-au mai fost la putere!”.

Romanilor nu le pasa daca traiesc in comunism, intr-un regim de dreapta sau intr-o teocratie vegetariana. De altfel, in 22 decembrie 1989, romanii nu au fost scosi in strada de dizidenta, ci de foame si de serviciile secrete straine, care-si pierdusera rabdarea, asteptand la granita.

După 23 de ani nu prea mai avem cum sa dam vina pe Ceausescu. Acum avem sansa sa ne punem singuri conducatorii si parlamentarii, dar criteriile noastre ca societate civilizata sunt aceleasi. Votam fata cea mai cunoscuta si comerciala, votam cantareti si pipite pentru ca ne credem spectatori. Votam marci politice, nu partide si alegem oameni ca noi.

Faptul ca de 23 de ani nu suntem in stare sa ne guvernam in propriul interes nu mi se mai pare o problema. S-ar putea sa suferim de o ipohondrie indelungata. Ne plangem, dar de fapt nu ne doare.

Traim intr-o atmosfera de vesnica lamentare post-electorala si ne punem cenusa in cap, la fiecare patru ani, dupa ce vedem cine a intrat in Parlament. Ne plangem ca romanii sunt apatici, ca nu le pasa de propria soarta, ca asculta manele si ca nu se civilizeaza, iar atunci cand le pasa, voteaza cu demagogii si populistii ieftini.

Singura explicatie logică este ca romanii sunt foarte multumiti de viata lor, chiar daca emigreaza in masa, chiar daca dau si iau spaga, chiar daca se lingusesc pe langa orice deputat sau senator. Nu se revolta pentru ca li se taie salariile sau pentru ca traiesc intr-o societate nedreapta si nedemocratica, condusa de fosti securisti.

De cealalta parte se afla majoritatea ne-votantilor, cei care nu vor, nu au chef si pe care nu-i intereseaza cine guverneaza. Este foarte usor sa-i condamni si sa-i consideri anti-sociali, dar nu poti sa le ceri „sa creada” doar de dragul de a crede, dupa ce au fost pacaliti toata viata de cei care acum cer o noua sansa in parlament:

– cu USL, o constructie perisabila si unita temporar, doar de ura fata de Basescu?

– sa voteze cu ARD, care este de fapt acelasi cal vopsit de la PDL, un partid format din oportunisti si condus de intelectuali care se privesc toata ziua in oglinda?

– cu UNPR, fostul partid al independentilor care si-au licitat postul din parlament ca sa devina aliatii lui Basescu si apoi sa-l tradeze ca sa revina in PSD?

– ar fi trebuit sa voteze oare cu PPDD, noua optiune si singurul partid din lume care se refera la un anumit popor, in acest caz „Poporul Dan Diaconescu”; partid creat intr-o pauza publicitara la o imitatie nereusita de televiziune si care a ajuns sa fie sustinut cu o fervoare pe cat de religioasa, pe atat de inspaimantatoare?

– sau sa voteze cu UDMR-ul, singurul partid care a demonstrat ca stie si poate sa faca administratie, dar din pacate este patentat de unguri?

Cu cine ar trebui sa voteze un roman care nu e nici de stanga, nici de dreapta, nu e nici pro si nici anti-Basescu si care nu se uita nici la OTV si nici la Antene, dar care vrea sa traiasca mai bine? Cred ca este evident ca nu are in cine sa-si depuna increderea.

Se spune ca votul este o responsabilitate si trebuie sa alegi ceva, orice, chiar daca nu-ti place nici un candidat. Votul nu este insa un pariu nesemnificativ, pentru ca miza este cat 4 ani din viata si, pe deasupra, nimeni nu vrea sa devina complice fara voie, chiar daca acum este vorba despre raul cel mai mic.

In concluzie, n-are rost sa ne mai plangem si sa ne dam loviti, atunci cand majoritatea este vesela!