Preambul

Statele Unite și Comisia Europeană se angajează să reducă dependența Europei de energia rusă. Ne reafirmăm angajamentul comun față de securitatea și sustenabilitatea energetice ale Europei și față de accelerarea tranziției globale către o energie curată. Condamnând în termenii cei mai fermi invadarea în continuare a Ucrainei de către Rusia, ne exprimăm solidaritatea și sprijinul față de Ucraina. Împărtășim același obiectiv de a aborda urgența în materie de securitate energetică – de a asigura aprovizionarea cu energie a UE și a Ucrainei. Salutăm progresele continue în direcția integrării fizice a Ucrainei cu piețele energiei din UE. Securitatea și sustenabilitatea energetice ale UE și ale Ucrainei sunt esențiale pentru pacea, libertatea și democrația în Europa.

Prin acțiunea europeană comună pentru o energie mai accesibilă ca preț, mai sigură și mai durabilă (REPowerEU), UE și-a confirmat obiectivul de a obține independența față de combustibilii fosili ruși cu mult înainte de sfârșitul deceniului, înlocuindu-i cu surse de energie stabile, accesibile, fiabile și curate pentru cetățenii și întreprinderile din UE.

Statele Unite și UE se angajează să îndeplinească obiectivele Acordului de la Paris, să atingă obiectivul de zero emisii nete până în 2050 și să reușească să mențină o creștere limitată la 1,5 grade Celsius a temperaturii, inclusiv printr-o tranziție rapidă către energia curată, prin energie din surse regenerabile și prin eficiență energetică. Aceste politici și tehnologii vor contribui, de asemenea, la independența UE față de combustibilii fosili ruși. Gazele naturale rămân o parte importantă a sistemului energetic al UE în cadrul tranziției verzi, inclusiv prin asigurarea reducerii intensității emisiilor de dioxid de carbon în timp.

Statele Unite și Comisia Europeană confirmă cooperarea noastră strategică în domeniul energiei, vizând securitatea aprovizionării cu energie și reducerea dependenței de combustibilii fosili. Depunem împreună eforturi pentru a pune la dispoziția cetățenilor și a întreprinderilor din UE și din țările partenere învecinate surse de energie stabile, fiabile, curate și la prețuri accesibile. În acest cadru, instituim o cooperare imediată pentru a aborda obiectivul urgent în materie de securitate energetică, și anume asigurarea unor niveluri adecvate de stocare a gazelor înainte de iarna următoare și de cea de la sfârșitul anului 2023. Vom continua cooperarea noastră strânsă cu privire la alte măsuri de accelerare a tranziției către energia verde, de reducere a consumului de energie și a dependenței de combustibilii fosili.

Grupul operativ privind securitate energetică

Statele Unite și Comisia Europeană vor institui imediat un grup operativ comun privind securitatea energetică, pentru a stabili parametrii acestei cooperări și a o pune în aplicare. Grupul operativ va fi prezidat de un reprezentant al Casei Albe și de un reprezentant al președintelui Comisiei Europene.  

Acest grup operativ se va concentra asupra următoarelor chestiuni urgente:  

Statele Unite vor depune eforturi pentru a asigura, inclusiv în colaborare cu partenerii internaționali, volume suplimentare de gaz natural lichefiat (GNL) pentru piața UE de cel puțin 15 miliarde de metri cubi în 2022, cantitate care se preconizează că va crește în viitor.Statele Unite și Comisia Europeană vor depune eforturi pentru a reduce intensitatea gazelor cu efect de seră generate de toate noile infrastructuri GNL și de gazoductele asociate, inclusiv prin utilizarea energiei curate pentru a alimenta operațiuni în situri, prin reducerea scurgerilor de metan și prin construirea unei infrastructuri pregătite pentru hidrogen curat și din surse regenerabile.Statele Unite se angajează să mențină un mediu de reglementare favorabil, cu proceduri de revizuire și de acțiune rapidă în urma cererilor de autorizare a oricăror capacități suplimentare de export de GNL care ar fi necesare pentru îndeplinirea acestui obiectiv urgent în materie de securitate energetică și pentru sprijinirea obiectivelor RePowerEU, afirmând hotărârea comună de a pune capăt dependenței UE de combustibilii fosili ruși până în 2027.Comisia Europeană va colabora cu guvernele statelor membre ale UE în vederea accelerării procedurilor acestora de reglementare în materie de revizuire și stabilire a aprobărilor pentru infrastructura de import de GNL, astfel încât ele să includă instalațiile terestre și gazoductele aferente care să sprijine importurile prin intermediul navelor cu unități plutitoare de regazeificare a depozitelor și al terminalelor fixe de import de GNL.Comisia Europeană va colabora cu statele membre ale UE și cu operatorii de pe piață pentru a grupa cererile de GNL prin intermediul unei noi platforme energetice a UE, pentru volume suplimentare în perioada aprilie-octombrie 2022. Comisia Europeană va sprijini, de asemenea, mecanismele de contractare pe termen lung și va lucra în parteneriat cu SUA pentru a încuraja contractarea relevantă care să sprijine deciziile finale de investiții privind atât infrastructura de export, cât și infrastructura de import de GNL.Comisia Europeană va colabora cu statele membre ale UE pentru a asigura o cerere stabilă de GNL suplimentar din SUA de aproximativ 50 miliarde m3/an cel puțin până în 2030, înțelegându-se că formula de preț pentru aprovizionarea cu GNL a UE ar trebui să țină cont de indicatorii pe termen lung ai pieței și de stabilitatea cooperării în ceea ce privește cererea și oferta și că această creștere este în concordanță cu obiectivele noastre comune de zero emisii nete. În special, formula de preț ar trebui să ia în considerare inclusiv prețul de depozit al gazului natural Henry Hub (Henry Hub Natural Gas Spot Price) și alți factori stabilizatori.UE pregătește un cadru de reglementare actualizat privind securitatea aprovizionării și a stocării energiei. Acest lucru va spori certitudinea și previzibilitatea în ceea ce privește securitatea aprovizionării și necesitățile de depozitare și va asigura o cooperare mai strânsă în cadrul UE și al țărilor partenere învecinate. Comisia Europeană a propus un regulament privind stocarea energiei pentru a se asigura că infrastructura de stocare existentă este umplută până la 90 % din capacitate până la data de 1 noiembrie a fiecărui an, cu dispoziții specifice de introducere treptată pentru 2022. Comisia Europeană se va coordona cu statele membre și va asigura transparența în ceea ce privește capacitatea de GNL disponibilă în terminalele UE.Statele Unite și Comisia Europeană vor implica principalele părți interesate, inclusiv sectorul privat, în formularea de recomandări imediate care să reducă cererea globală de gaze prin accelerarea introducerii pe piață și a utilizării tehnologiilor și măsurilor în domeniul energiei curate în Europa și în Statele Unite, cum ar fi: Crearea de parteneriate în domeniul tehnologiilor și al soluțiilor de eficiență energetică, precum înmulțirea dispozitivelor de răspuns la cerere (cum ar fi termostatele inteligente) și montarea accelerată de pompe de căldură și instalații, extinderea achizițiilor publice pentru echipamente energetice curate, investiții în tehnologii inovatoare și renunțarea la combustibilii fosili.Accelerarea planificării și a aprobării proiectelor privind energia din surse regenerabile și cooperarea strategică în domeniul energiei, inclusiv în domeniul tehnologiilor eoliene offshore.Elaborarea unei strategii de accelerare a dezvoltării forței de muncă pentru a sprijini implementarea rapidă a tehnologiilor energetice curate, inclusiv extinderea energiei solare și eoliene.Colaborarea pentru a facilita producția și utilizarea hidrogenului curat și din surse regenerabile, pentru a se înlocui combustibilii fosili fără reducerea emisiilor și a se reduce emisiile de gaze cu efect de seră, inclusiv prin investiții în dezvoltarea tehnologică și în infrastructura de sprijin.Comisia Europeană se angajează să promoveze măsuri care vizează reducerea consumului de gaze prin maximizarea producției și a utilizării energiei din surse regenerabile, inclusiv prin diminuarea restricționării producției.Statele Unite și Comisia Europeană sunt hotărâte să negocieze și apoi să pună în aplicare un acord global ambițios privind comerțul cu oțel și aluminiu, axat pe emisii, care să stimuleze decarbonizarea industrială și să reducă cererea de energie.

Sursa: Declarația comună a Comisiei Europene și a Statelor Unite privind securitatea energetică europeană