Marți, 08 Martie 2022
Galerie foto
[Check against delivery]
Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Vă rog să îmi dați voie ca în această zi specială să pot să le urez multă sănătate, putere de muncă și tot ceea ce își doresc doamnele și domnișoarele din țara noastră, să le asigur de respectul și considerația mea pentru tot ceea ce fac și ceea ce reprezintă. La mulți ani încă o dată tuturor doamnelor și domnișoarelor!
Astăzi, la sediul guvernului, s-au semnat acordurile de finanțare între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și alte șase ministere. Practic, în acest moment, a fost inițiată activitatea prin care ministerele coordonatoare de reforme și investiții vor putea să depună proiecte și vor putea să acceseze banii care ne-au fost alocați prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Discutăm deja de 4 miliarde care sunt în țară și, de asemenea, de alte aproximativ 6 miliarde de euro care urmează să intre în țară până la finele anului. Acum, în bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene există 110 miliarde de lei, aproximativ 10 miliarde dintre acestea reprezintă credite bugetare şi aproximativ 100 de miliarde credite de angajament. Diferența este că aceste credite bugetare, cele peste 10 miliarde de lei, pot fi angajate și cheltuite anul acesta, celelalte 100 de miliarde, credite de angajament, intră într-un proces multianual. Ceea ce este foarte important este faptul că, așa cum ne-am angajat, concomitent cu îndeplinirea jaloanelor și țintelor, am urmărit ca aceste etape, faze, prin care să ne asigurăm că accesăm banii care ne sunt alocați de la Uniunea Europeană, pentru a putea să sporim capacitatea de reziliență. Am reușit să determinăm ca procesul să poată să înceapă. Sigur, mai sunt încă 13 ministere care foarte curând vor semna și ele aceste acorduri, iar activitatea urmează să se concretizeze în asumarea de către fiecare minister coordonator a tuturor proiectelor pe care noi ni le-am asumat în fața românilor. Ministerele care au semnat astăzi sunt: Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Şanse și, desigur, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Vă mulțumesc!