Galerie foto

Declarațiile susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, la finalul vizitei la fabrica IVECO

[CHECK AGAINST DELIVERY]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună dimineața! Domnule președinte, domnule ambasador, domnule primar, distinşi reprezentanți ai companiei IVECO din Italia și România, încă o data bine v-am găsit! Am venit astăzi, la Petreşti, pentru că, în urmă cu 2 ani, a fost inițiat proiectul prin care compania IVECO urma să producă o parte din camioanele necesare Armatei Române. Acum 18 luni a fost inaugurarea liniei de producție, iar astăzi, cu toate problemele și greutățile care au fost întâmpinate în timpul pandemiei și toate aspectele legate de asigurarea logistică, s-a reușit totuși ca, după ce au existat întârzieri de aproximativ nouă luni de zile, să se recupereze, astăzi să se ajungă la întârzieri mai mici de șase luni de zile. Conducerea companiei ne-a dat asigurări că există perspectiva ca, până anul viitor, când urmează să fie încheiat primul contract subsecvent, compania să recupereze și chiar să devanseze termenele asumate. Toate acestea sunt concretizate și prin numărul de camioane pe care le-au produs, în acest moment reușind să producă aproximativ 514 camioane; la o capacitate de 400 de camioane pe an, există foarte clar perspectiva că, până anul viitor, în noiembrie, vor fi produse toate cele aproximativ 900 de camioane câte sunt asumate prin primul contract subsecvent, urmând ca, până la finele anului 2026, să fie încheiate toate livrările în conformitate cu contractul general, care prevede aproximativ 2.902 camioane. Este foarte important că s-a realizat o localizare a unui procent din componentele acestor camioane din industria din România. Este un obiectiv al Guvernului, astfel încât, prin deschiderea pe care am manifestat-o și prin susținerea investițiilor străine, respectiv a programelor de offset în contractele de achiziție tehnică militară, să putem să asigurăm o integrare, o localizare cât mai consistentă în economia noastră, în industria noastră.

În felul acesta am putut să vedem aici, pe linia de producție, câte din aceste componente au fost localizate, care sunt planurile, astfel încât, în viitor, să existe un procent mai mare de localizare. Se caută soluții, se negociază cu companii din industria de profil, astfel încât să avem o extindere cât mai mare pe orizontală. Există, de asemenea, perspective foarte bune pentru diversificarea producției. Deja, până în acest moment, avem 16 derivate care se produc aici, la Petrești, am putut să vedem camioane cu structură normală, dar și camioane cu structură blindată, o serie întreagă de alte derivate de care armata are foarte mare nevoie. Am putut să vedem începerea integrării producției de trailere de 70 de tone, ceea ce este, într-adevăr, un motiv de bucurie și de mândrie, așa cum a fost prezentat de către conducerea companiei. Doresc să subliniez două aspecte importante: primul, acela că, în continuare, vom acorda atenție și încredere tuturor investitorilor că România poate să ofere oportunități astfel încât să existe interes pentru a veni și a investi în țara noastră, lucru care s-a realizat. Am putut ieri să ne bucurăm de anunțul unei mari companii că vine și investește în România nu mai puțin de 650 de milioane de euro și, desigur, de aici înainte vom continua să promovăm toate aceste interese ale noastre prin Agenția Națională de Investiții și Comerț Exterior, pe care am înființat-o săptămâna trecută. Cel de-al doilea mesaj important este cel legat de faptul că ne dorim foarte mult să relansăm industria de apărare și să facem în așa fel încât, printr-o strategie care se lucrează la nivelul Ministerul Economiei, dar care are componente interministeriale să reușim să facem în aşa fel încât proiecte de genul IVECO să poată să cuprindă şi celelalte nevoi de dotare şi înzestrare a Armatei Române.

Le mulțumesc încă o dată pentru ceea ce au reușit să realizeze aici. Privim către viitor cu încredere și cu speranța că vor continua să investească, că vor dezvolta, atât cât va permite capacitatea și creativitatea, în tot ceea ce înseamnă producția de astfel de mijloace de transport în România.

Am discutat cu domnul primar și cu o parte din angajații companiei. Rezultă foarte clar că astfel de investiții asigură locuri de muncă în localități precum Petrești și împrejurimi, astfel încât șomajul să se reducă spre zero, precum și venituri la bugetul Primăriei care să permită o perspectivă de dezvoltare la nivelul autorităților locale. Am întâlnit oameni care au lucrat până acum în alte țări din Uniunea Europeană și care s-au întors acasă și pot să-și desfășoare activitatea în companii din România. Vă mulțumesc foarte mult!  


Reporter: Bună ziua! Domnule premier, i-ați întrebat pe oamenii care muncesc aici dacă sunt mulțumiți de salariu. Aș vrea să faceți o precizare. De la 1 ianuarie spuneați că salariul minim brut ar putea să crească la 3.000 de lei. Asta înseamnă că, în mână, românii ar primi aproximativ 250 de lei. Noi am făcut un calcul, am văzut că inflația crește cu 244 de lei, deci, practic, rămân în plus 6 lei. Ar putea crește 6 lei puterea de cumpărare sau nivelul de trai ?

Nicolae-Ionel Ciucă: Calculul, în momentul de față, ținând cont de cifrele pe care dumneavoastră le-ați prezentat – noi încă nu am luat o decizie în acest sens – probabil nu sunt tocmai aliniate cu realitatea, pentru că atunci când vorbim de creșterea salariului minim, este vorba despre o limită de la care fiecare dintre cei care au angajați pot să îi remunereze în funcție de activitatea pe care o desfășoară. Probabil că erați lângă mine atunci când am discutat cu angajatul companiei IVECO și mi-a răspuns că salariul pe care îl are este unul motivant. Este la îndemâna oricărui manager să stabilească salariul în funcție de valoarea muncii prestate de către fiecare angajat în parte. Revenind la cifre, sigur, ne dorim ca salariul minim să crească și de fiecare dată când am avut această posibilitate, am discutat și despre salarii și despre pensii – reprezintă obiectivul nostru astfel încât să îi sprijinim pe oameni să nu suporte întreaga povară a tot ceea ce înseamnă creșterea prețurilor și, bineînțeles, efectele pe care le produce inflația, doar că, până în acest moment, până când nu vom avea o analiză pe buget, pe cifre concrete, nu doresc să fac niciun fel de referire la cuantumul cu care va crește salariul minim.

Reporter: Aţi anunat  intenţia de a majora salariul minim la 3.000 de lei, după discuția cu sindicatele şi patronatele.

Nicolae-Ionel Ciucă: Da.

Reporter: Mai rămâne această variantă în picioare?

Nicolae-Ionel Ciucă: Şi în acea întâlnire, am făcut precizare foarte clară că valoarea va depinde de cifrele care sunt reflectate în proiectul de buget. Vă mulțumesc.

Reporter: Bună ziua. Domnule prim-ministru /…/ de principiu aţi convenit, în coaliție, cu privire la anumite /…/. Care ar fi exact aceste decizii pe care care le veți lua? Acest preţ maximal  /…/ pentru IMM-uri? Şi v-aş întrebași referitor la piaţa de lemne de foc, pentru că /…/

Nicolae-Ionel Ciucă: Înteleg foarte bine dorinţa de a anticipa o serie de decizii pe care le vom lua la nivelul Guvernului, dar la fel de bine am rugat și rog în continuare și fac apel să ne permiteți să finalizăm toate calculele și toate discuțiile pe care le avem. Alaltăieri seară am avut întâlnire cu producătorii, cu o săptămână în urmă am avut o întâlnire cu furnizorii; dorim să aflăm de la toți cei care lucrează în domeniu care sunt datele concrete, reale, care ar putea fi efectele, astfel încât deciziile pe care le luăm să nu afecteze și mai mult decât este afectată în acest moment piața energiei și, bineînțeles, aici discutăm de măsurile care vizează partea de susținere a populației vulnerabile, partea de susținere a locurilor de muncă, a competitivității produselor românești, a tot ceea ce se produce în economia noastră. Putem să vedem că sunt o serie întreagă de țări care au venit cu măsuri la care noi ne-am gândit oarecum înainte de a intra în analiză la nivelul Uniunii Europene și la nivelul unor țări mai puternice și din punct de vedere economic decât țara noastră. De cealaltă parte, dorim ca toate aceste măsuri ale noastre să fie deplin aliniate cu deciziile care se iau la nivelul Uniunii Europene, pentru că suntem beneficiarii unui suport financiar din partea Uniunii. Discutăm de acel procent de 10% din fondurile de coeziune care sunt alocate pentru susținerea populației vulnerabile, pentru combaterea sărăciei energetice, pentru susținerea locurilor de muncă și a IMM-urilor. Ca atare, nu putem să luăm decizii până când nu avem tot ansamblul de măsuri agreate la nivelul UE și integrate în propriile noastre măsuri.

Reporter: Este luată în considerare varianta unui preț maximal pe piață? /…/ la industria mare care este scoată din schema de compensare?   

Nicolae-Ionel Ciucă: Când am menționat partea de competitivitate, ne-am gândit exact la ceea ce înseamnă industria mare, pentru că industria mare trebuie să producă, să iasă pe piață cu produse vandabile. La prețurile pe care energia le afectează, nu putem să asigurăm această competitivitate. Ca atare, intră în analiză inclusiv acest aspect.      

Reporter: V-aş întreba  /…/ cu piaţa de lemmne de foc, pentru că /…/

Nicolae-Ionel Ciucă: Şi la piață.

Reporter: Cum aţi ajuns la plafonul de 400? v-aş întreba de ce? /…/

Nicolae-Ionel Ciucă: Am să vă explic. La Ministerul Mediului s-a făcut o analiză a cât costă un metru cub de lemne la Romsilva. Prețul care a fost … prețul mediu pe care ni l-au comunicat în analiza pe care am făcut-o înainte de a lua decizia s-a menționat 200 de lei pe metru cub la lemn și am considerat că 400 de lei pe metru cub asigură oarecum celelalte costuri care intră în întreg procesul de asigurare a lemnelor de foc. Se dovedește că nu este tocmai conform cu realitatea, de aceea vom lua măsuri de corectare. Avem puterea să recunoaștem acolo unde greșim și să luăm măsuri în consecință.

Reporter: /…/ legat de pensii./…/

Nicolae-Ionel Ciucă: Sunt luate în calcul toate variantele. Urmează ca cea care este cea mai benefică pentru populație să fie anunțată atunci când o vom agrea în coaliţie.

/…/

Nicolae Ciucă: Dacă-mi permiteţi, cred că toți suntem aici, liderii celor două partide, și, în calitate de premier, ieri la Ministerul Apărării Naționale, la învestirea domnului ministru, am simțit nevoia să comunic cu militarii prezenți în sală, pentru că au nevoie de acest mesaj. Vedeți, toate aceste zvonuri se duc și produc o serie întreagă de atitudini și decizii care nu sunt tocmai potrivite cu realitatea şi am vrut să combatem aceste zvonuri, pentru că, dincolo de orice, este vorba de o decizie politică în conformitate cu contextul actual și sunt argumente, nu numai ale noastre, sunt argumente, inclusiv ale studiului Băncii Mondiale prin care păstrează pensiile militare în actuala structură. Cred că același lucru trebuie spus și pentru personalul din Ministerul Justiției. Este foarte clar că trebuie să ne asumăm ca prin această ordonanță să producem acele corecții de disciplină financiară astfel încât pensiile să nu mai fie mai mari decât salariul, iar inclusiv partea de criteriu de vârstă care a produs o anumită temere în sistem este una care se va produce într-o abordare graduală, fără să existe o decizie abruptă în acest sens. Ca atare, fiecare dintre noi, când ajungem la o anumită vârstă, indiferent unde ne desfășurăm activitatea, ajungem la un anumit nivel de înțelepciune profesională și atunci avem această datorie, cel puțin de conștiință personală, astfel încât să dăm înapoi unui sistem care ne-a format și de la care am beneficiat de tot ceea ce am realizat în viață, minimum de cunoștințe profesionale. Și chestiunea aceasta este foarte simplă într-un sistem, indiferent că este civil sau militar, pentru că trebuie să lăsăm după noi o moștenire. Moștenirea nu poți s-o lași decât împărtășind cu cei care fac parte din generația care urmează să ne ia locul mâine sau poimâine.

Reporter: /../ impactul bugetar /…/

Nicolae-Ionel Ciucă: Impactul… scuzaţi-mă, nu v-am înţeles.

Reporter: Impactul bugetar după majorarea punctului de pensie cu 10% dacă poate să fie suportat /…/

Nicolae-Ionel Ciucă: În acest moment, pe analizele pe care le avem, nu se corelează de niciun fel, nu sunt conectate măsurile pe energie cu cele care vizează pensiile și salariul minim. Pentru fiecare dintre ele perspectiva pe care se construiește bugetul pentru anul viitor asigură sumele necesare pe care să ni le asumăm cu responsabilitate în fața românilor și să le spunem ‘oameni buni, asta este ce putem’. Vă mulţumesc.

Reporter: /…/ în luna aprilie …/, aţi fost aici la inaugurarea acestei fabrici în calitate de ministru al apărării. Astăzi, /…/

Nicolae-Ionel Ciucă: Domnul ministru abia a reușit să preia portofoliu, ieri. A fost o chestiune de necorelare între noi; am crezut că îl anunță domnul președinte Ciolacu, dânsul a considerat că-l anunț eu. Sincer, eu m-am gândit că poate este bine să vedem și la nivelul de lideri și politic toată această întreprindere de aici, astfel încât pe baza strategiei care se pregătește la nivelul Ministerul Economiei să luăm decizia politică prin care să reorientăm industria de apărare. Domnul ministru va veni aici împreună cu domnul ministru al economiei atunci când vor considera că este necesar să discute elemente tehnice specifice celor două ministere. Pentru noi a fost important să vedem partea de viitor a ceea ce urmează să se desfășoare pentru a putea să luăm decizii în concordanță cu ceea ce avem de făcut pentru industria de apărare.

Reporter: /…/

Nicolae-Ionel Ciucă: Vă pot spune că anul acesta, până în acest moment, deficitul bugetar este unul prin care avem garanția că va fi păstrat în limitele pe care ni le-am asumat, adică nu vom depăși 5,84 și 6,32 la ESA. Sunt toate premisele pentru a ne păstra în deficit și avem de asemenea o discuție și o analiză prin care anul viitor vom face în așa fel încât să ne păstrăm în limitele bugetare… în limitele de deficit bugetar.

Reporter: Și nu vor  crește taxele /…/?

Nicolae-Ionel Ciucă: Nu.

Reporter: O singură întrebare /…/ Domnule premier, veţi cere ANRE să emită legislaţie secundară, astfel încât românii să poată să-şi plătească în rate facturile la energie? Pentru că spunea ministerul Energiei că ANRE ar putea veni cu această propunere. Este o declaraţie a unui secretar de stat.

Nicolae-Ionel Ciucă: Nu am auzit până acum această propunere, este pentru prima dată. Nu am luat în calcul acest lucru și vă rog să aveți în vedere că vom face tot ceea ce este necesar astfel încât cetățenii români să nu plătească factura la energie în rate.

Reporter: Vorbim despre facturi care nu au fost emise la zi, ele se cumulează…

Nicolae-Ionel Ciucă: Vorbim de companiile care n-au reușit să… Acel lucru a fost discutat. Da, este vorba despre acel cumul de facturi nereușind a se emite la timp. Acolo mi se pare foarte normal ca o companie de furnizare a energiei electrice care nu a fost în măsură să emită factura la timp să accepte eșalonarea plății, astfel încât un cetățean să nu fie nevoit să plătească în același timp 3 sau 4 luni pentru că furnizorul nu a emis factura. Cu aceasta suntem de acord. Vă mulțumesc!

Sursa: Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă după vizita la fabrica IVECO