Galerie foto
***
[Check against delivery]
Nicolae-Ionel Ciucă: Bună seara! Am desfășurat ieri o activitate de analiză la nivelul Guvernului, împreună cu toate ministerele de linie care sunt implicate în gestionarea crizei refugiaților și, de asemenea, împreună cu societatea civilă, cu organizațiile neguvernamentale din România, precum și cu organizațiile internaționale care au venit să sprijine acest efort. A fost o serie întreagă de elemente pe care suntem nevoiți să le reglăm și să le coordonăm în continuare și am luat decizia ca astă-seară să venim și să vedem la fața locului modul în care reușim să punem laolaltă toate aceste instrumente pe care noi le avem la dispoziție.
Am venit să discutăm cu autoritățile locale, cu organizațiile neguvernamentale; trebuie să spun de la bun început un sincer „mulțumesc!” tuturor celor implicați, deoarece vedem cu ochii noștri drama refugiaților ucraineni care au fost nevoiți să își părăsească țara, care au fost nevoiţi să plece de acasă, să își ia viața într-o sacoșă sau într-o valiză și să fugă de tot ceea ce înseamnă ororile acestui război nedrept, neprovocat, pe care forțele armatei ruse îl desfășoară în Ucraina. Trebuie, de asemenea, să subliniez că tot ceea ce s-a reușit până în acest moment a căpătat o regularitate și se desfășoară după proceduri foarte bine stabilite. Este clar că s-a dobândit o experiență – pentru că nu am avut această experiență până acum – și, de asemenea, este foarte clar că există potențial în continuare să putem să fim pregătiți pentru un număr mai mare de refugiați. Am discutat cu ministrul de Interne, cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, cu toți cei care gestionează activitatea în punctul de trecere a frontierei de la Isaccea, cu autoritățile locale, atât din localitatea Isaccea, cât și de la Tulcea, din județul Tulcea, președintele Consiliul Județean, primarul, prefectul. Există o serie întreagă de activități pe care trebuie să le coordonăm mai bine şi am discutat măsurile care pot fi luate imediat, în sensul în care se constată un flux mai mare de materiale și echipamente cu destinație umanitară, iar autoritățile locale se simt oarecum depășite în capacitatea de a le gestiona și în felul acesta, am discutat la nivelul Ministerului de Interne să poată să vină și să intervină în tot ceea ce înseamnă partea de sprijin și coordonare.
Ca atare, doresc să le mulțumesc încă o dată tuturor celor implicați și să subliniez că am constatat că există un puternic spirit de solidaritate la nivelul cetățenilor României, există spirit de solidaritate pentru tot ceea ce înseamnă efortul – inclusiv internațional, am văzut voluntari din Elveția, Spania, Statele Unite, Marea Britanie. Iată că atunci când este nevoie, există și mobilizare, există și solidaritate. Vă mulțumesc!
Reporter: Va crește capacitatea bacurilor sau numărul de bacuri aici, la Isaccea? V-am auzit discutând despre 3.000 până la 10.000 de persoane zilnic.
Nicolae-Ionel Ciucă: Am discutat acest aspect pentru că, așa cum am putut să constatăm, în acest moment există o regularitate și un număr de refugiați care poate fi procesat ușor, dar, în același timp, există date pe care le-am aflat de la cetățenii ucraineni, că dincolo de graniță există mai mulți cetățeni ucraineni care așteaptă să părăsească țara și, atunci, am discutat care ar fi posibilitățile de procesare și de transport în momentul în care numărul ar crește. Cu un singur bac este limpede că nu putem să asigurăm o fluență mai mare; am aflat de la Ministerul Transporturilor că există rezervă la Galați și pot fi puse la dispoziție mai multe bacuri, astfel încât să se asigure un ritm mai mare de trecere.
Reporter: Întrebarea mea era dacă veți face asta. Dacă va veni încă un bac sau poate mai multe.
Nicolae-Ionel Ciucă: Dacă va veni, cu certitudine putem să facem asta.
Reporter: /…/
Nicolae-Ionel Ciucă: Întrebarea este dacă există sprijin de la Uniunea Europeană prin România, pentru refugiații ucraineni. În acest moment, am avut întâlniri și discuții la nivelul președintelui Comisiei Europene, doamna von der Leyen, am avut întâlniri la nivelul comisarului pentru afaceri interne, doamna Johansson, am avut întâlniri cu mai mulți oficiali de la nivelul Uniunii Europene și există deja mecanisme care erau de dinainte stabilite. Vă dau un exemplu – Mecanismul RescEU; și, de asemenea, există disponibilitate, astfel încât toate cheltuielile care sunt realizate de țările de la granița cu Ucraina și care în acest moment asigură un efort atât material, cât şi bugetar, să poată să primească decontările pentru toate cheltuielile efectuate.
Reporter: Domnule premier, şi în afara acestui subiect de la Isaccea, referitor la scumpirile cu care se confruntă românii. Cu ce măsuri intenționează să vină guvernul pentru a stopa aceste scumpiri, majoritatea dintre ele nejustificate și dacă în acest moment există probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu orice tip de aliment?
Nicolae-Ionel Ciucă: Am asistat la un astfel de episod, când costul carburantului a depășit orice limită, din păcate. Am fost nevoiţi să luăm măsuri în acest sens și să ne folosim de instituțiile statului care pot să intervină și să regleze orice tentativă de acest fel. În ceea ce privește scumpirile, vreau să subliniez încă o dată – am făcut acest lucru și aseară -, pe masa de lucru a Guvernului se pregătește, este în proces de finalizare Ordonanța de Urgență prin care asigurăm plafonarea prețului la energie electrică și gaze, pe un an de zile. De asemenea, vrem ca, prin această măsură, să asigurăm un preț la energie și la gaze pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru sectorul alimentar, astfel încât prețurile să poate fi oarecum menținute la un nivel redus și din această perspectivă. Şi desigur, există o serie întreagă de alte demersuri pe care le-am făcut; am discutat cu ministrul finanțelor ieri după-amiază, când se afla la Bruxelles, la ECOFIN, și facem toate demersurile, astfel încât prin mecanismele europene, de exemplu, este Mecanismul SURE, care a funcționat în perioada de pandemie și solicităm ca el să fie prelungit și în această perioadă, în care nu numai noi, dar toate țările europene se confruntă cu această problemă generată de războiul din Ucraina, ilegal și neprovocat. În ceea ce privește asigurarea de produse, vă garantez că suntem în permanentă legătură cu ministrul agriculturii și cu ministrul economiei, cu mediul de afaceri, cu retailerii, cu producătorii și avem garanții, de altfel, o spun și cifrele prin care s-au notificat producțiile de anul trecut, că în acest moment, România nu are de ce să își facă probleme din punct de vedere al asigurării produselor necesare vieții de zi cu zi.
Reporter: S-a renunțat la ideea ca statul să stabilească un anumit preţ fix pentru producătorii de gaze? S-a vehiculat în ultima perioadă şi un preţ, de 150 de lei pe megawat.
Nicolae-Ionel Ciucă: Daţi-mi voie să nu speculez. În momentul în care vom finaliza ordonanța de urgență, vom avea toate cifrele. Am precizat aseară, este vorba de un credit la persoană fizică de 0,31 lei pe kilowat și 0,37 lei pe kilowat pentru întreprinderi mici și mijlocii.
Reporter: Există vreo soluție sau ați discutat cumva cu ucrainenii, în ultima perioadă, să-i ajutăm ca oamenii să nu mai aștepte atâtea ore de partea cealaltă a graniței? Poate să deschidem noi puncte de frontieră? Adică au fost cumva discuţii de genul acesta?
Nicolae-Ionel Ciucă: Ucraina se găsește în situație de război și folosește toată resursa umană, materială și tehnică. Posibilitățile pe care le are pentru a procesa cetățeni ucraineni care părăsesc țara sunt cele care funcționează în momentul de față.
Reporter: Deci nu se poate? Ați mai discutat la nivel de Uniune Europeană, la nivel de alianță NATO, cu privire la suportul pe care România îl va acorda Ucrainei?
Nicolae-Ionel Ciucă: În acest moment, pe teritoriul țării s-a deschis și funcționează un hub de sprijin umanitar la Suceava. Implicarea statului român se desfășoară prin intermediul instituțiilor care au în responsabilitate această activitate. Desigur, există această coordonare și implicare la nivelul Uniunii Europene. În funcție de durata și dimensiunea fluxului de echipamente și de materiale, avem deja prevăzute, ca subsidiar celor două hub-uri, să mai înființăm încă două pe rutele principale de transport, respectiv Sighet și unul aici, în zona localității Isaccea.
Reporter: Președintele Poloniei a anunțat că dacă lucrurile se vor schimba, se vor folosi alte tipuri de arme, se va putea interveni, eventual, chiar și militar, la nivel de Uniune, de NATO.
Nicolae-Ionel Ciucă: Dați-mi voie să nu comentez. Vă mulțumesc!
Reporter: Ce veți face în privința scumpirii carburanților, dacă putem reveni la problemele noastre? Pentru că social-democrații au propus înjumătățirea accizei. În continuare, în cele mai multe stații, prețul carburanților este peste 8 lei.
Nicolae-Ionel Ciucă: Există pe masa Guvernului analiza situației legate inclusiv de scumpirea prețului la carburant și în momentul în care vom avea – și sperăm să avem cât de curând – o decizie în acest sens, o vom comunica. Vă mulțumesc!