Galerie foto

Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă la începutul ședinței de guvern

[CHECK AGAINST DELIVERY]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua. Vă rog să-mi daţi voie ca, înainte de a începe ședinţa de guvern, să fac referire la evenimentul, incidentul din seara trecută când două rachete au lovit teritoriul Poloniei. Vreau să reiterez că încă de aseară, împreună cu ministerele și instituțiile de linie, am fost în contact permanent, atât cu autoritățile poloneze, cât și cu partenerii noștri din Alianța Nord-Atlantică. Am desfășurat și am fost parte la întreg procesul de analiză și urmează ca, în această dimineață, la ora 11:00, ora României, să aibă loc întrunirea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori și, în funcție de analiza și concluziile prezentate, vom comunica firul evenimentelor următoare.

Ieri am avut o analiză în urma căreia s-a finalizat proiectul pentru tot ceea ce înseamnă noua rectificare bugetară, care va fi, practic, și ultima pe acest an. Proiectul a fost pus în dezbatere publică. Ceea ce este important este să subliniem că discutăm despre o rectificare bugetară de aproximativ 500 de milioane de lei şi, în felul acesta, am asigurat redistribuirea banilor, astfel încât la nivelul fiecărui minister să se asigure îndeplinirea tuturor angajamentelor în proiectele europene şi, de asemenea, tot ceea ce înseamnă asigurarea drepturilor salariale și a ajutoarelor sociale, având totodată în atenție aspectele legate de asigurarea fondurilor necesare pentru compensarea efectelor secetei în agricultură. Sunt date care ne bucură pe toți, pentru că am reușit, în această situație deosebit de complicată, să avem o creștere economică. Instituțiile de evaluare europene situează România și pe trimestrul trei în primele locuri la creștere economică și avem, de asemenea, în vedere că evaluările pentru anul viitor, într-un context în care există temeri pentru o recesiune economică, economia românească totuși să se încadreze pe o menținere a unei creșteri economice, sigur, nu foarte mari în actualul context, dar totuși nu avem premise prin care să vedem o intrare în recesiune economică. Sigur, suntem foarte realişti, depindem foarte mult de tot ceea ce înseamnă contextul economic şi partenerii noştri economici. Ca atare este cât se poate de clar că o parte dintre aceste probleme vor afecta şi economia românească. De aceea avem nevoie, în continuare, de prudenţă, de echilibru şi de măsuri şi decizii prin care să continuăm să sprijinim investiţiile, pentru că, aşa cum rezultă din analiza noastră, anul acesta am reuşit să ne menţinem într-o evoluţie pozitivă economică datorită acestor investiţii, care au continuat să intre în economia românească şi să folosească oportunităţile de business pe care ţara noastră le oferă. Ca atare, la nivelul întregii agende guvernamentale, vom continua să sprijinim și vom continua să acordăm încredere sectorului de business și investiții, pentru că putem să observăm, cât se poate de clar, că avem în felul acesta instrumente prin care să protejăm și să menținem locurile de muncă, să mărim locurile de muncă și, de asemenea, spațiul financiar prin care să putem să analizăm creșterea salariului minim și, desigur, a pensiilor, astfel încât cetățenii țării să nu sufere întru totul efectele inflației care a depășit 16%.

În ședința de guvern de astăzi o să avem mai multe decizii. Una dintre ele consider că este foarte importantă. Este acea ordonanță de urgență prin care asigurăm Ministerului Agriculturii granturi în valoare de până la 500 de mii de euro. Sunt granturi care asigură sprijinul necesar operatorilor din industria de morărit, a uleiurilor, a produselor lactate și a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă. Valoarea totală este de 200 de milioane de euro, ca atare, înțelegând foarte bine nevoia asigurării sprijinului pentru tot ceea ce înseamnă domeniul agricol, cât și industria alimentară, corelăm foarte bine fondurile pe care le avem la bugetul de stat cu cele care ne sunt asigurate prin finanțarea europeană. În felul acesta sperăm să compensăm creșterea costurilor legate de stocurile de materie primă, de transport și de procesare, sigur, toate acestea, în contextul în care Uniunea Europeană asigură fonduri în vederea depășirii crizei din Ucraina.

Este, de asemenea, foarte importat să menționăm că rectificarea bugetară o vom adopta într-o ședință de guvern care va avea loc mâine, sperăm la ora 11:00, în funcție de finalizarea procedurilor. Vă mulțumesc și vă doresc o zi bună!

Sursa: Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, la începutul ședinței de guvern din 16 noiembrie