Spitalele Elias şi „Marie Curie” din Bucureşti şi „Sf. Apostol Andrei” din Constanţa, spitalele judeţene din Galaţi, Alexandria şi Piteşti şi Maternitatea Ploieşti vor primi aparatură pentru depistarea surdităţii la nou-născuţi, boală congenitală care afectează doi copii din 1.000.
Asociaţia Audiosofia a lansat proiectul „Baby hearing”, cu scopul de a depista problemele de auz la nou-născuţi, prin dotarea cu aparatură de testare auditivă a celor şapte spitale. Aparatura de screening auditiv va permite testarea tuturor nou-născuţilor încă din primele zile de viaţă.
Depistarea precoce a hipoacuziei la nou-născuţi este esenţială în vederea intervenţiei medicale timpurii. Cu cât intervenţia are loc mai devreme, cu atât copilul are mai mutle şanse la recuperare.
Teste pentru depistarea surdităţii se fac de mai mulţi ani la copiii cu probleme congenitale, la prematuri şi la cei care primesc transfuzii, însă prin acest proiect se vor testa de acum încolo toţi nou-născuţii.
„Sperăm ca prin dotarea acestor spitale cu aparatura de testare a auzului la nou-născuţi să facilităm o depistare a problemelor de auz încă din primele zile de viaţă, implicit o intervenţie precoce şi o reabilitare auditiv-verbală urmată de integrarea în societate a acestor copii”, a declarat preşedintele Asociaţiei Audiosofia, dr. Alexandra Neagu, medic primar ORL.
Conform estimărilor, prin acest proiect vor fi testaţi, într-un an, peste 12.000 de copii. Proiectul „Baby hearing”, iniţiat de Asociaţia Audiosofia, este finanţat cu 42.000 de euro de Fundaţia Orange România, prin programul „Lumea prin culoare şi sunet” 2014.
{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}